Comoară bibliofilă la Biblioteca Universității din Oradea: două exemplare din „Sicriul de aur”, una dintre cele mai rare cărți românești din secolul al XVII-lea

Biblioteca Universității din Oradea deține două exemplare din „Sicriul de aur”, lucrare tipărită în 1683 și considerată una dintre cele mai valoroase și rare cărți din patrimoniul cultural românesc. Deși incomplete, volumele sunt păstrate în condiții speciale și fac parte din fondul de „Colecții speciale” al instituției.

Biblioteca Universității din Oradea adăpostește una dintre cele mai prețioase lucrări din patrimoniul tipăriturilor românești vechi. Este vorba despre „Sicriul de aur”, carte publicată în anul 1683 la Sebeș de cărturarul Ioan Zoba din Vinț și considerată de specialiști un adevărat monument al limbii și culturii române din secolul al XVII-lea.

Volumul se regăsește în fondul de „Colecții speciale” al bibliotecii, alături de alte cărți rare, inclusiv un incunabul tipărit la Basel în 1498. Universitatea din Oradea deține două exemplare ale lucrării, însă ambele sunt incomplete.

Autorul cărții, Ioan Zoba din Vinț, a fost una dintre personalitățile importante ale culturii românești din Transilvania. Protopop, traducător, tipograf și scriitor, acesta a fost notar al Mitropoliei Bălgradului și protejat al principelui Mihai Apafi I, care l-a înnobilat în anul 1664. Potrivit surselor istorice, Ioan Zoba a fost chiar ales mitropolit al Ardealului, însă numirea sa nu a fost confirmată de autoritățile vremii.

„Sicriul de aur. Carte de Propovedanie la Morți” cuprinde 15 predici funebre rostite de autor și era destinată atât credincioșilor, cât și preoților, oferind modele de discurs pentru slujbele de înmormântare. Istoricii literari apreciază că lucrarea depășește caracterul unei simple cărți religioase și reprezintă un reper al literaturii române vechi, alături de „Cazania” lui Varlaam și „Didahiile” lui Antim Ivireanul.

Specialiștii estimează că în 1683 au fost tipărite aproximativ 60 de exemplare, dintre care până în prezent s-au păstrat doar în jur de 40. Din acest motiv, volumul este încadrat la categoria rarităților bibliofile și este clasificat ca bun al Patrimoniului Cultural Național. Exemplare ale cărții se mai află în colecțiile unor instituții importante din România, precum Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia sau Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

Potrivit Danielei Bar, șef Serviciu Achiziție, prelucrare și catalogare din cadrul Bibliotecii Universității din Oradea, unul dintre exemplarele aflate în patrimoniul instituției a fost cumpărat în anul 1968 de la Cluj, pentru suma de 1.500 de lei, considerată una importantă la acea vreme.

„Astfel de cărți dau valoare Bibliotecii Universității din Oradea. Ea se numără printre primele tipărituri românești, fiind o carte de căpătâi pentru începutul limbii române”, a declarat bibliotecara.

Cele două volume sunt păstrate în condiții speciale de conservare, în dulapuri protejate cu sticlă care filtrează radiațiile ultraviolete, într-o încăpere climatizată și securizată printr-o ușă blindată, investiții realizate în ultimii ani de Universitatea din Oradea pentru protejarea patrimoniului documentar.

Un detaliu aparte este faptul că Biblioteca Universității deține și două exemplare ale ediției moderne a lucrării, publicată în 1984 și îngrijită de cercetătorul Anton Goția. Unul dintre acestea provine din fondul documentar „Monica Lovinescu – Virgil Ierunca”, donat Universității din Oradea și considerat unul dintre cele mai valoroase fonduri culturale intrate în patrimoniul instituției în ultimii ani.

Distribuie