Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
iul. 12, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 2707 vizualizari
În primul semestru al anului 2020, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 749 inspecţii, dintre care 24 inspecţii planificate, 5 controale planificate SEVESO (privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate subtanţe chimice periculoase), 2 controale planificate tematice conform planului anual de controale şi 718 inspecţii neplanificate. În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:
314 controale de verificare a modului de respectare a condițiilor impuse în actele de reglementare
139 controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu
127 controale în urma autosesizării
82 controale efectuate în urma sesizărilor
44 controale cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean,
7 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior,
3 controale pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor
2 controale pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului.
Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, a condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi verificarea reclamaţiilor.
Principalele neconformităţi constate cu ocazia controalelor efectuate în perioada menţionată au fost:
– lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului;
– depăşirea plafoanelor de emisii;
– nerealizarea în totalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare;
– neluarea de măsuri pentru a preveni accidentele majore şi pentru a limita consecinţele acestora asupra sănătăţii umane şi asupra mediului;
– neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor;
– nerespectarea de către producătorii de deşeuri periculoase a etichetării corespunzătoare a acestora conform prevederilor Legii 211/2011;
– nedeţinerea formularelor de transport pentru deșeuri;
– nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu;
– degradarea mediului prin depozitări/abandonări necontrolate de deşeuri
– nerespectarea regimului ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
Ca urmare a acestor controale, au fost stabilite 881 măsuri în vederea conformării cu legislaţia de mediu sau în vederea prevenirii incidentelor de mediu.
Totodată, în urma acestor controale, au fost aplicate 33 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1 130 000 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii GNM – CJ Bihor a fost în valoare de 100 000 lei, aplicată unei societăţi comerciale pentru depăşirea plafoanelor de emisii. Totodată, în perioada menționată, au fost aplicată o sancţiune complementară de suspendare a activităţii şi au fost înaintate 6 sesizări organelor de cercetare penală pentru încălcarea legilaţiei privind transferul intercomunitar de deşeuri, activităţi nepermise în arii naturale protejate, folosirea de momeli periculoase care au dus la moartea unor specii protejate de păsări.
O pondere importantă în activitatea de control desfășurată în semestrul I al anului 2020 a avut-o rezolvarea reclamaţiilor/sesizărilor. Astfel, au fost înregistrate 98 sesizări, care au vizat deversări de ape uzate, depozitări necontrolate de deşeuri, aspecte privind calitatea aerului și disconfortul olfactiv. Dintre acestea, 18 sesizări au fost redirecţionate întrucât acestea intră în sfera de competenţă a altor instituţii (au ca subiect conflicte personale, creșterea a 2-3-5 capete de animale în propriile gospodării etc.).
De asemenea, o pondere importantă în activitatea de inspecţie au avut-o controalele privind verificarea modului de conformare cu legislația privind protecția mediului, a proiectelor solicitanților/beneficiarilor de fonduri din PNDR 2014-2020 contribuind astfel la buna gestionare a fondurilor europene. În cursul anului 2020 și până în prezent, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor a verificat 288 de proiecte/amplasamente fiind întocmite 288 note de constatare necesare solicitanților/beneficiarilor pentru obținerea finanțării în vederea implementării proiectelor.
Precizăm că în perioada 01.01 – 30.06.2020 au existat 3 poluări, accidente sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu (apă, aer, sol). În localitatea Salonta au existat două poluări ale unui emisar natural cu ape uzate fecaloid menajere. O altă poluare accidentală cu produse petroliere s-a produs pe canalul colector, în aval de uzina de apă care alimentează oraşul Aleşd. La verificarea în teren, s-a constatat faptul că nu a fost afectată uzina de apă. Fenomenul s-a produs la cca 500 m de malul drept al Crişului Repede.
Pentru toate aceste neconformităţi, au fost aplicate sancţiuni şi au fost stabilite măsuri de remedire.
O activitate importantă de informare se desfăşoară pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu. Se postează cu periodicitate articole cu privire la activitatea Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, precum şi articole educative.
aug. 07, 2024 0
apr. 30, 2024 0
mart. 15, 2024 0
feb. 07, 2024 0
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0