Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 29, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1566 vizualizari
Ca de fiecare dată în ultimii ani, în baza relațiilor foarte bune și amicale între Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor și Căpitănia de Poliție a Județului Hajdu-Bihar, perioada sărbătorilor pascale va avea parte de o dublă supraveghere. Mai ales că, în 2013, eforturile vor fi duble, căci vor fi două perioade de foc: cel de acum (29 martie – 1 aprilie), când se celebrează Paștele catolic, respectiv peste o lună, când ortodocșii vor marca Învierea Mântuitorului. Vineri, 29 martie, în punctul de trecere a frontierei de la Artand, reprezentanții celor două instituții polițienești din cele două județe transfrontaliere au prezentat un bilanț al cooperării din ultimii ani și au prefațat acțiunile ce urmează a fi întreprinse în viitorul apropiat. Partea maghiară a fost reprezentată de locotenent colonelul Bacso Attila, şeful Serviciului Rutier, maiorul Kovacs Karoly, purtătorul de cuvânt şi căpitanul Szabo Sandor, şeful Punctului de Contact Artand. De la IPJ Bihor au fost prezenți șeful Poliției Rutiere județene, cms-șef Dorin Sava și comisarul-şef Claudiu Ciuclea (ofiţer specialist). Pe lângă interesul pentru prevenirea accidentelor rutiere și producerea altor neplăceri în ambele județe în perioadele de sărbători de Paște, autoritățile ungare și române colaborează și în perspectiva sărbătorilor de Rusalii catolice şi ortodoxe. Conform celor prezentate azi la granița dintre Ungaria și România, de la începutul până acum, în 2013, ambele judeţe au înregistrat scăderi la toţi indicatorii de accidente rutiere. Statisticile nu fac decât să confirme că modul de cooperare „în oglindă” rămâne unul „eficient şi cu rezultate vizibile, care nu implică nicio cheltuială suplimentară de resurse, pentru nicio parte a graniţei”.
aug. 31, 2017 0
aug. 30, 2017 0
aug. 28, 2017 0
aug. 28, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0