Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
sept. 04, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1415 vizualizari
Constituită în baza unui ordin al prefectului Claudiu Pop, Comisia de identificare a forajelor executate ilegal pentru exploatarea apei geotermale din zăcământul din Sânmartin și-a încheiat, pe moment activitatea. Rezultat: peste 150 de verificări de tip door-to-door și 6 situații în care s-ar putea ajunge la plângere penală pentru activități minere neautorizate. Printre cei care ar putea fi cu musca pe căciulă să numără persoane fizice, dar și câteva localuri și pensiuni, unele chiar în mare vogă (precum Davidof). Prefectul Claudiu Pop a prezentat azi (4 septembrie) un rezumat al controlului derulat în perioada 17 – 30 august. Comisia a verificat în special unități de cazare, respectiv locuri în care se știa că există piscine (31 de asemenea locuri). În zona Sânmartin – Băile Felix – Băile 1 Mai au fost identificate 7 perimetre de explorare/exploatare a apei geotermale cu licență de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), iar cel mai mare utilizator, SC Turism Felix are 49 de contracte de furnizare a apei geotermale, din care 12 au și fost controlate. În ceea ce privește verificările care s-au dovedit a scoate la iveală posibile nereguli, prefectul Pop nu a ascuns „făptașii”. Astfel, spre exemplu, la SC Antimos din Cordău există un foraj cu adâncimea de 130 m, declarat nefuncțional, dar care a fost folosit până în 2008. Conform Raportului, din acest puț s-a extras apă rece, după cum au declarat reprezentanții firmei. Autoritățile au dispus cimentarea forajului, ceea ce s-a și făcut. Tot în Cordău, un cetățean, Ț. D. G. a cerut permisiunea de utilizare a unui foraj în baza unui articol al Legii Minelor, care dă dreptul persoanelor fizice să utilizeze izvoarele de apă minerale de pe proprietățile private pentru nevoi proprii, fără licență și plata redevenței miniere. Prefectul de Bihor spune că ANRM nu a acceptat solicitarea „întrucât apa extrasă din foraj este considerată apă geotermală”. Și referitor la acest caz a fost dispusă măsura cimentării forajului, dar proprietarul a cerut prelungirea termenului de aplicare până la clarificarea situației apei. Practic, spune prefectul Pop, se vrea verificarea apei în vederea dovedirii că nu ar fi termală, deci nu s-ar supune Legii Minelor. Aceste analize se pot efectua la laboratorul de la Compania de Apă Oradea sau la cel de la Administrația Bazinală de Apă „Crișuri”. Comisia cerută de Instituția Prefectului a ajuns și pe la un cetățean din Băile Felix, S. P., care deține o piscină și care, în momentul controlului, era alimentată cu apă de la rețea. Potrivit datelor incluse în Raportul făcut public azi, respectivul cetățean „mai deține un foraj care inițial a fost proiectat pentru apa rece, obținându-se în timpul execuției apă geotermală”. De altfel, omul și-a rezolvat încălzirea case cu ajutorul acestui foraj care „utilizează apa geotermală”. Aceeași măsură: cimentarea forajului. Dacă nu, va fi plângere penală. În acest dosar, cetățeanul în cauză a formulat deja o cerere de chemare în judecată în contradictoriu împotriva ANRM.
O situație complicată pare să fie cea de la Club Art din Băile Felix. Acolo există un foraj în subsolul clădirii Casei de Cultură. spațiu închiriat de la Primăria Municipiului Oradea. „Forajul exista la data obținerii contractului de închiriere. Apa din foraj este deversată în pârâul Hidișel fără a fi utilizată”, se arată în Raportul care mai precizează că chiriașul „nu deține acte privind forajul de apă geotermală”. Proprietarul forajului este Municipalitatea orădeană, care a și fost notificată în vederea cimentării forajului, sub amenințarea unei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de desfășurare de activități miniere neautorizate. Adică foraj de apă geotermală/termominerală. Situația încă nu a fost rezolvată.
Nici una dintre cele mai șic pensiuni din zonă, Davidof, nu e lipsită de probleme în materie de foraje mai mult sau mai puțin legale. Aici, reprezentanții Comisiei au depistat o piscină care, la data controlului, era alimentată cu apă de la un foraj din spatele pensiunii. „Nu s-au putut prezenta acte privind legalitatea executării acestui foraj. În urma verificării primare…s-a constatat că temperatura apei era mai scăzută decât cea geotermală cunoscută în zonă, fiind de circa 25 grade”, se specifică în Raportul realizat de Comisie. Firma sub sigla căreia activează Pensiunea Davidof a cerut prelungirea termenului până la care ar trebui cimentat forajul pentru a avea posibilitatea efectuării unor analize prin care să se demonstreze tipul de apă extras din acel foraj.
Un alt caz suspect este cel al firmei Agro Dumpex din Mediaș, cu punct de lucru în Sânmartin, acolo unde s-a constata existența unui foraj de apă, dar acesta nu era utilizat la data controlului. Cei care au mers pe teren să verifice situația nu au putut obține date privind adâncimea și caracteristicile puțului. „Piscina era goală și prezenta urme ale depunerilor caracteristice a apei geotermale”, se poate citi în Raportul care vorbește și despre existența unui schimbător de căldură în căminul de lângă piscina în cauză. Întrucât Comisia nu a reușit să dea de reprezentanții firmei, notificarea privind obligarea proprietarului la cimentarea forajului a fost lipită pe poarta de acces în curte. Nici de atunci, lucrurile nu s-au schimbat: în 30 august, la data reverificării, somația era în același loc și nimeni nu a deschis poarta pentru a permite accesul.
Cu toate aceste posibile nereguli și potențiale surse de golire accentuată a zăcământului de apă geotermală, specialiștii spun că nu acestea sunt cauzele problemei, ci seceta tot mai agresivă din ultimii 20 de ani. Potrivit reprezentantului ANRM, Radu Miron (membru în Comisie), în acest moment, gradul de exploatare a apei geotermale din zăcământul în chestiune (Sânmartin) este la aproximativ 50% din maximumul permis. Șeful Gărzii de Mediu Bihor, Gheorghe Rațiu, prezent și el la conferința de presă de marți, a precizat că în urma primelor măsuri dispuse (și după ce și Administrația Bazinală de Apă „Crișuri” a comandat ecranarea malului pe secțiunea de golire și pe cea a pragului de dirijare a pârâului Peța în lacul cu nuferi) „rezervația va intra în condiții normale”. Fără a se aduce apă geotermală din altă sursă pentru completare.
oct. 28, 2024 0
oct. 08, 2024 0
aug. 27, 2024 0
iul. 29, 2024 0
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!