Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
ian. 06, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1650 vizualizari
Oficial, sezonul de Sărbători de iarnă din 2017 / 2018 s-a încheiat. Azi, 6 ianuarie, Boboteaza a pus punct perioadei din an în care credincioşii marchează Naşterea Mântuitorului. Ca de obicei, în ajun de Sf. Ion, mii de cetăţeni au mers la bisericile de care aparţin sau la alte lăcaşuri de cult pentru a asista la slujba de Bobotează. Dar mai ales pentru a lua apă sfinţită. În Municipiul Oradea, ca de obicei, unul dintre principalele locuri de pelerinaj a fost Biserica cu Lună, însă participanţi numeoroşi la slujba de sâmbătă dimineaţă au fost şi la Catedrala Ortodoxă din Centrul Civic, la Catedrala greco-catolică „Sf. Nicolae” şi la biserica ortodoxă de pe str. Sf. Ap. Andrei. De asemenea, mulţi credincioşi au ales să sărbătorească Botezul Domnului la mănăstirea de pe str. Făcliei. În mod evident, principalul moment al tuturor ceremoniilor religioase din 6 ianuarie a fost sfinţirea apei de către preoţi, după care s-a dat liber la aprovizionarea cu licoarea despre care se spune că are puteri magice. În mod tradiţional, în cel mai bun caz, s-a stat la cozi aproape interminabile, dar au fost şi scene de îmbulzeală. Asta în ciuda spuselor preoţilor, aceştia comunicându-le enoriaşilor că este apă destulă pentru toată lumea. În timp ce la bisericile vedetă din Oradea s-a stat la coadă zeci de minute pentru un flacon cu apă sfinţită, cei mai deştepţi credincioşi s-au dovedit a fi cei care au ales să meargă la bisericile mai mici, de cartier, unde totul s-a derulat în condiţii mult mai decente. Şi fără înghesuiala demnă de celebrele deschideri de magazine când primilor clienţi li se oferă tigăi la preţ redus.
Mod de întrebuinţare a apei sfinţite (Agheasma Mare)
Apa distribuită în 6 ianuarie se foloseşte la botezul copiilor, la rugăciunea pentru durerea de cap, la rânduiala de curăţire a fântânii spurcate, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la vasul cel spurcat, la viile şi grădinile bântuite de lăcuste şi gândaci, la sfinţirea crucii şi a troiţei, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor bisericesti. De asemenea, Agheasma Mare se foloseste la sfinţirea bisericii şi a antimiselor, a Sfântului Mir şi a altora. Potrivit antena3.ro, fiecare creştin sau fiecare casă trebuie să ia din Agheasma de la Bobotează şi să o păstreze într-un vas curat şi la loc de cinste. Se gustă din apa sfinţită pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau în zilele de sărbători mari, dupa întoarcerea de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim. Se obişnuieste ca credincioşii să bea din Agheasma mare timp de 8 zile în şir, începand din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, adică până la 13 ianuarie. După aceea, ea se poate lua numai după Spovedanie.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0