Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 26, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1649 vizualizari
Se anunță o ședință interesantă a Consiliului Județean (CJ) Bihor, forul legislativ fiind convocat pentru prima dată în acest an pentru această săptămână. Un subiect face cât toate celelalte, potrivit ordinii de zi care poate fi găsită pe site-ul oficial al CJ. Este vorba despre cazul terenurilor cumpărate în 2006 de firma lui Beniamin Rus, Selina, în vederea realizării de apartamente. Era ideea președintelui de atunci al deliberativului județean, Alexandru Kiss, cel care vedea în acest proiect unul (și) cu caracter social, locuințele fiind gândite și ca mijloace de a-i lega de glie pe tinerii bihoreni, iar prețurile ar fi fost mai mult decât avantajoase. Se știe deja că nu s-a întâmplat așa, iar apartamentele pentru care sute de oameni s-au înscris pe lista de la CJ Bihor au devenit inaccesibile cetățeanului de rând, Cartierul „Luceafărul” de pe Calea Aradului fiind mai degrabă unul de lux. Atât cât este el la ora actuală, cu cele două blocuri. Selina tocmai a început munca la cel de-al treilea imobil de acolo, însă, aparent, doar de frica măsurilor întreprinse de CJ pentru recuperarea sumei de bani care reprezintă contravaloarea terenurilor pe care nu s-a construit nimic. Asta deși în contractul semnat de Selina cu CJ scria clar că finalizarea proiectului imobiliar ar fi trebuit să aibă loc în decurs de 4 ani. Deci în 2010. Dar nu numai terenul de pe Calea Aradului e obiectul potențialului proces pe care CJ Bihor pare dispus să-l intenteze firmei magnatului Beniamin Rus. Reamintim că, tot în 2006, acesta a cumpărat teren de la județ și în zona Universității din Oradea.
Practic, Curtea de Conturi este cea care a pus în sarcina Judeţului Bihor obligaţia de a lua măsurile legale în vederea punerii în aplicare a clauzelor contractuale cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare de acum aproape 9 ani. Iar în luna mai a anului trecut, CJ a înființat o Comisie de monitorizare a contractelor cu pricina. Și în urma activității acesteia (la care se adaugă decizia Curții de Conturi care a cerut CJ să își întregească patrimoniul prin încasarea contravalorii reactualizate pentru acele terenuri pe suprafața cărora nu au fost demarate lucrările de către firma Selina), constructorului i s-a pus în vedere ca în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înscrisului să restituie CJ tenurile care fac obiectulcelor două contracte, „libere de orice sarcini, urmare a nerespectării obligaţiilor asumate prin contracte”. Termenul a expirat în 23 ianuarie, se arată în materialul care stă la baza propunerii de chemare în judecată a Selina.
Reamintim că firma lui Beniamin Rus este în insolvență, însă nu a fost ridicat dreptul de administrare al fostei conduceri, ceea ce înseamnă că societatea este în continuare reprezentată de administratorul special desemnat, patronul firmei. Consiliul Județean încearcă să se așeze la masa credală cu suma de 8.862.511,65 lei (calculată drept creanță totală aferentă contractelor din 2006), însă Tribunalul Bihor încă nu a decis dacă acceptă sau nu demersul forului județean. Termenul fixat pentru această cauză este 25 februarie.
Ședința CJ din această lună, în care aleșii bihorenilor ar putea hotărî să cheme în judecată firma Selina va avea loc joi, de la ora 10.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0