Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
dec. 20, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1770 vizualizari
La 25 de ani de la evenimentele care au provocat căderea dictaturii comuniste, fostul pastor reformat timișorean, Tokes Laszlo (pentru apărarea căruia oamenii s-au adunat în decembrie 1989 în orașul de pe Bega), a onorat memoria celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră de azi.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, și a făcut parte din șirul de manifestări pe care Tokes le-a organizat la Budapesta, la Timișoara, în Oradea și la Mineu (Sălaj). Acțiunea de arborare a steagului găurit, fără stema Republicii Socialiste România, a fost urmărită de aproximativ 40 de persoane, presa locală fiind și ea acolo în număr considerabil. Europarlamentarul ales pe lista FIDESZ a ieșit în stradă, înainte de momentul amplasării tricolorului românesc, și a explicat de ce face gestul de azi. În afară de comemorarea celor morți în decembrie 1989, apariția drapelului revoluționar al României întregește imaginea de la balconul sediului de pe str. Jean Calvin (colț cu str. Primăriei), acolo unde sunt deja afișate următoarele stindarde: cel (neoficial) al Ținutului Secuiesc (n.b.: pentru care Tokes a și fost amendat de Poliția Locală), cel al Uniunii Europene și cel al Revoluției maghiare anticomuniste de la 1956. Reamintim că prefectul Claudiu Pop i-a transmis eurodeputatului să nu amplaseze la balcon decât drapelul regulamentar al României. Lucru care nu s-a întâmplat.
La momentul festiv de az au luat parte și reprezentanți ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Szilagyi Zsolt și Csomortanyi Istvan.
[nggallery id=2788]
dec. 10, 2015 1
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0