Potrivit chestorului Popa, decizia a fost luată în urma unei cercetări ample derulate de Consiliul Superior de Disciplină al IGPR. Forul etic al poliţiştilor a identificat nu mai puţin de 33 de abateri disciplinare la Şoric, acoperind o „paletă largă”. Faptele acestuia sunt considerate a aduce prejudicii statutului de poliţist şi, de asemenea, fostului şef al IPJ Neamţ i se impută şi o serie de neglijenţe în atribuţiile de serviciu. Chestorul Popa consideră că Aurlelian Şoric nu este un caz caracteristic pentru Poliţia Română, majoritatea angajaţilor din IGPR făcându-şi datoria aşa cum trebuie. Ca urmare a rezultatelor anchetei, s-a propus destituirea din Poliţie a comisarului-şef Şoric, el servind acum ca exemplu şi altor „plângăreţi” în uniformă, care maifestă milă faţă de interlopi. După cum a precizat chestorul Liviu Popa, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş a şi acceptat propunerea de scoatere din Poliţie a lui Şoric.