Actualizat decembrie 13th, 2024 3:36 PM
mart. 08, 2012 Andrei Şandor Actualitate 3 2100 vizualizari
Electrocentrale Oradea SA se află din nou în prag de a-i fi retrasă licența. Pentru a doua oară în acest an, oamenii de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) au venit la Oradea pentru a face noi verificări. Portalul bihorstiri.ro se află în posesia documentului întocmit în urma controlului din perioada 28 februarie – 2 martie, iar cele trecute în el ar putea cauza dureri de inimă acelor clienți ai furnizorului de căldură și apă caldă care așteaptă în această perioadă cele mai usturătoare facturi termice, promise deja de conducerea unității (+ 14% în medie față de sumele de achitat pe ianuarie 2012 – link). Printre cele mai dureroase rezultate ale descinderii echipei ANRSC se numără faptul că, din câte se pare, niciunui client al societății de pe Șoseaua Borșului nu i s-a întocmit un contract de furnizare în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, verificarea încasărilor CET în actualul sezon rece (cu repetatele creșteri de preț al gigacaloriei și cu preluarea orădenilor alimentați prin punctele termice Transgex, care au și ei facturi duble) a relevat o sumă necuvenită colosală: peste 2,60 milioane lei! Adică vreo 620.000 euro (inclusiv banii reprezentând facturi care ar fi trebuit deja stornate, în sumă de peste 850.000 lei). În privința acestor bani luați abuziv de Electrocentrale Oradea, ANRSC a dispus restituirea sumelor în cauză prin reducerea valorii facturii către fiecare utilizator cu sumele facturate/încasate necuvenit. CET ar trebui să facă acest lucru evidențiind sumele reduse, distinct, în facturile de energie termică emise în luna martie (aferente consumului din februarie) sau cel târziu în facturile emise în aprilie pentru consumurile din martie. O altă decizie a ANRSC este ca, până pe 20 martie, Electrocentrale să ofere tuturor utilizatorilor din Oradea contracte de furnizare a energiei termice întocmite în conformitate cu clauzele din contractul-cadru aprobat în 2010 de președintele Autorității Naționale. Mai mult, ca o chestiune birocratică, societatea de termoficare ar trebui să înainteze urgent spre aprobare Consiliului Local propunerile cu nivelul prețului local al energiei termice pentru utilizatorii alimentați din rețeaua publică de distribuție, respectiv a nivelului prețului local al energiei termice pentru utilizatorii alimentați din rețeaua publică de transport. De ce? Pentru că, potrivit constatărilor echipei de la ANRSC, ultimele majorări de tarif s-au operat doar în urma unei adrese emise de Direcția Economică din cadrul Primăriei Oradea. Ori, CET-ul trebuia să ceară modificările de tarif. Deoarece Electrocentrale Oradea SA nu a respectat anumite cerințe formulate și în urma ultimelor două controale, pentru că „a încălcat în mod repetat mai multe condiții asociate licenței și pentru că nu a respectat obligaţiile prevăzute de legislaţia specifică în vigoare din domeniul furnizării energiei termice”, ANRSC propune retragerea licenței firmei orădene. De altfel, nu este o premieră această intenție a ANRSC. La fel s-a întâmplat și la sfârșitul anului trecut (link). Sursele bihorstiri.ro susțin că la ședința în care se va discuta (și) cazul scandalos al CET Oradea, miercurea viitoare, ar urma ca însuși primarul Ilie Bolojan să meargă la București pentru a pleda cauza furnizorului local de energie termică. Culmea e că tot pentru miercuri (14 martie) a fost planificată o prezentare publică a studiului de fezabilitate aferent proiectului de modernizare a CET, promovat de Municipalitate. De asemenea, în 16 martie ar trebui să aibă loc și o audiere publică pe subiectul termiei orădene, eveniment inițiat de Coaliția Rogerius (link).
iul. 16, 2020 0
aug. 29, 2017 0
mai 30, 2017 0
mai 20, 2017 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!