Actualizat octombrie 7th, 2024 10:33 PM
mai 20, 2024 Adrian Popa Actualitate Comentariile sunt închise pentru Cercetaţi pentru efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive 742 vizualizari
use,
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație, respectiv deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu.
Din actele de urmărire penală a reieșit că, în perioada ianuarie – mai 2024, una dintre persoanele cercetate ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de substanță psihoactivă (2 – MMC) către consumatori din județul Bihor.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate peste 45 de grame de substanțe psihoactive (2 – MMC și 4 – CPD), porționate și ambalate, în scopul vânzării, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
Cu privire la cea de-a doua persoană, s-a reținut că, la data de 17 mai 2024, ar fi deținut, la domiciliul său, o cantitate de cocaină destinată consumului propriu.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de prima persoană cercetată și măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, pentru cea de-a doua.
La data de 18 mai 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a primei persoane, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
sept. 26, 2024 0
aug. 15, 2024 0
aug. 08, 2024 0
aug. 05, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0
oct. 07, 2024 0