Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
nov. 01, 2022 Adrian Popa Actualitate, Frontpage 0 1180 vizualizari
În seara zilei de luni, 31 octombrie, în jurul orei 21.35, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o casă situată pe strada Oborului din localitatea Aleșd, moment în care, la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială ABROLL și ambulanța SMURD a subunității.
Ajunse în aproximativ trei minute la adresa indicată de apelant, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau violent la nivelul acoperișului și în interiorul uneia din cele două camere ale locuinței, cu pericol de propagare la întreaga casă.
Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 15 minute, după care au continuat să acționeze la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până în jurul orei 22.15.
În urma producerii incendiului, provocat, cel mai probabil, de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, au ars bunurile dintr-o încăpere și material lemnos din structura acoperișului.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
La nivelul județului Bihor, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” derulează campania de informare și educație preventivă R.I.S.C. ”Siguranța NU e un joc de noroc!”, scopul acesteia vizând salvarea de vieți și bunuri prin conștientizarea cetățenilor asupra riscurilor majore la care se expun prin nerespectarea normelor de prevenire a situațiilor de urgență generate de coșurile de fum.
În cadrul acesteia, pompierii bihoreni reamintesc cetățenilor faptul că burlanele și coșurile de fum reprezintă una din cauzele frecvente de incendiu în lunile reci ale anului, împrejurările determinante ale unor astfel de evenimente fiind legate de necurăţarea periodică a funinginii depuse pe coşurile de fum, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.
Pentru asigurarea securităţii la incendiu, coşurile de fum necesită respectarea următoarelor condiţii:
– când coşurile sunt lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între perete şi coş un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
– la traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
– în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri;
– în podul clădirilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
– gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
– se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
– în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
– se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
– coşurile și burlanele de fum trebuie să fie verificate și curăţate periodic, iar dacă este cazul, reparate, de către personal specializat.
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 26, 2024 0
sept. 25, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0