Actualizat ianuarie 23rd, 2025 6:30 PM
aug. 27, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2264 vizualizari
„Fii Pregătit” este numele de botez al caravanei SMURD care, în acest weekend, se află în centrul Oradiei. Deja în prima zi, aproximativ 100 de persoane înscrise online în prealabil ar trebui să participe la cursul rapid de tehnici de resuscitare și de măsuri în caz de cutremuri. Dar numărul acesta ar putea fi depășit căci, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „Crișana”, cpt. Camelia Roșca, cel puțin în primele grupuri de „învățăcei” au fost prezenți mai ales orădeni care au venit direct la fața locului, înscriindu-se acolo.
Autospeciala SMURD, special echipată pentru asemenea cursuri intensive, poate fi văzută și inspectată în Piața Unirii, în zona din fața Bisericii cu Lună. Fiecare curs rapid are două părți: teorie și practică. După sesiunea „pe sec”, desfășurată în interiorul mașinii roșii, participanții sunt invitați să ia loc în exterior, sub o copertină, pentru a asista la prezentarea manevrelor de resuscitare. Cu ajutorul manechinelor, dar și cu al paramedicilor de la fața locului, „cursanții” pot vedea cum se procedează în caz de stop respirator și/sau stop cardiac. De asemenea, cei interesați au ocazia să observe diferența de abordare a unei asemenea intervenții în funcție de vârsta pacientului (sugar, copil sau adult).
Caravana „Fii pregătit!” a SMURD va poposi la Oradea și duminică, 28 august, cetățenii curioși putând participa la sesiunile de instruire în materie de prim ajutor între orele 10 – 18.
ian. 20, 2025 0
dec. 23, 2024 0
dec. 20, 2024 0
oct. 31, 2024 0
ian. 23, 2025 0
ian. 23, 2025 0
ian. 23, 2025 0
ian. 23, 2025 0