Actualizat octombrie 3rd, 2024 5:33 PM
mai 02, 2022 Adrian Popa Actualitate, Fotbal 0 1222 vizualizari
Deşi şi-a dorit mult să obţină o victorie în faţa liderului Minaur Baia Mare, CAO 1910 Oradea a trebuit să se recunoască învinsă din nou, pe teren propriu, cu scorul de 0-1, cu toate că a controlat partida de sâmbătă din etapa a 5-a a play-off-ului Seriei a 10-a a Ligii a III-a.
Desfăşurat la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, meciul a început bine pentru orădeni, care au abordat încrezători derby-ul, dar nu a reuşit să înscrie, deşi şi-au creat destule oportunităţi, atât în prima repriză, cât şi în cea de-a doua.
În minutul 9, Mark Kovacs a expediat un şut pe jos de la 22 de metri, dar l-a reţinut portarul oaspeţilor. Apoi, în minutul 16, Chitaş a şutat din unghi, la colţul scurt, dar goalkeeperul Băilă a scos din nou, în corner. Trei minute mai târziu, acelaşi Chitaş a avut o incursiune în careu, a trimis periculos în faţa porţii, dar s-a respins.
În minutul 27, Minaur a avut prima oportunitate, Viorel Chinde a şutat de la marginea careului, dar fără probleme pentru tânărul portar Radu Bob. Replica nu a întârzâiat şi, în minutul următor, Răzvan Gunie a intrat cu mingea la picior în careul maramureşenilor, dar a şutat pe lângă poartă.
Cea mai mare ocazie a primei reprize s-a consemnat însă în minutul 30, când CAO a trecut pe lângă deschiderea scorului. Atunci, şutul bun a lui Florin Chitaş, din interiorul careului, a fost scos cu dificultate, în corner, de portarul Raul Băilă.
De partea cealaltă, în minutul 41, Patrick Petre a şutat pe jos, de la 20 de metri, dar mingea a fost reţinută de portarul orădean Bob.
În fine, ultima ocazie a primei reprize a aparţinut gazdelor, dar şutul lui Răzvan Gunie, din minutul 45, de la 25 de metri, a fost reţinut de portarul băimărean.
În repriza a doua, tot orădenii au început mai determinaţi, iar în minutul 51, după o lovitură de colţ executată de Adrian Popa de pe dreapta, Mark Kovacs, deşi era nemarcat la 10 metri, a trimis cu capul defectuos, pe lângă bară. Apoi, două minute mai târziu, căpitanul bihorenilor, Daniel Stan, a expediat un şut de la 25 de metri, puţin peste transversală.
CAO a continuat să pună presiune, în timp ce oaspeţii au replicat pe contraatac. Aşa s-a întâmplat şi în minutul 55, când Cătălin Jurcan a trimis din unghi, din careu, peste poartă.
Apoi, în minutul 72, Raul Ardelean a şutat de la 25 de metri, dar a scos portarul maramureşean, respingând în faţă.
Timpul a trecut şi CAO nu a reuşit să înscrie, iar cum ocaziile se răzbună, finalul de joc a adus o echipă băimăreană mai periculoasă. Mai întâi, în minutul 83, după o lovitură de colţ executată de Sergiu Ciocan, Gabriel Oiţă a reluat periculos cu capul, din 5 metri, dar pe lângă bară.
În minutul 85, Sergiu Ciocan a fost faultat în careu de Claudiu Petruş, iar tot el a executat penalty-ul în minutul imediat următor şi a deschis scorul. De fapt, a fost unicul gol al disputei, pentru că până la final nu s-a mai marcat. S-a mai consemnat totuşi o eliminare, în minutul 90+1, când fundaşul central al celor de la Minaur, Gabriel Oiţă a primit cartonaşul roşu.
Declaraţie Florin Fărcaş, antrenor principal CAO 1910 Oradea:
„Per ansamblu, eu zic că am făcut un joc bun, am încercat să blocăm, pe cât s-a putut, culoarele şi momentele de construcţie ale adversarilor. Am fost destul de agresivi, am avut o posesie bună, sigur că neşansa a făcut să nu înscriem, pentru că ne-am creat vreo patru ocazii de a marca, dar, aşa cum se ştie, tinereţea şi lipsa de experienţă fac de multe ori să nu poţi să înscrii sau să te desprinzi pe momentul bun al jocului, dar, una peste alta, eu zic că sunt mulţumit de băieţi şi îi felicit pentru atitudine, pentru dăruire. A fost un joc pe care l-am avut la îndemână, dacă înscriam, cu siguranţă jocul era de partea noastră, dar aşa am luat un gol prea uşor, dintr-o fază prea uşoară, de interpretare a noastră, dar eu zic că prea uşor a fost acordat şi penalty-ul, pentru că Petruş a stat şi a tatonat, iar adversarul şi-a lăsat piciorul acolo, dar asta e, asta a făcut diferenţa în acest joc”.
CAO 1910 Oradea – Minaur Baia Mare 0–1 (0-0)
Au marcat: Sg. Ciocan (min. 86 din penalty)
CAO: R. Bob – C. Jurj, Cl. Petruș, D. Stan – ctp., M. Kovacs – G. Cherman (min. 89 P. Chiș-Toie), R. Gunie – A. Gheorghiță (min. 69 R. Ardelean), Ad. Popa (min. 69 D. Cîrjan), Fl. Chitaș – M. Ion (min. 69 Sg. Jurj). Antrenor: Florin Farcaș
Minaur: R. Băilă – M. Potcoavă, G. Oiţă (min. 90+1 eliminat), M. Lazăr, D. Simion – C. Jucan, D. Matei, M. Donca (min. 78 Sg. Ciocan), V. Chinde – P. Petre (min. 90+1 C. Tand) şi C. Stanciu – ctp. (min. 65 A. Văsălie). Antrenor: Ciprian Danciu
Au arbitrat: Rareș Vidican (Satu Mare) – Ionuț Petrică Câmpeanu (Cluj-Napoca) şi Csaba Antal (Baciu – Cluj).
aug. 14, 2024 0
mai 19, 2024 0
mai 17, 2024 0
mai 06, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0