Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 28, 2011 Andrei Şandor Actualitate 1 1472 vizualizari
Noua chirie pe care Consiliul Județean (CJ) Bihor ar trebui să o achite Episcopiei Romano-Catolice de la Oradea pentru partea din Palatul Baroc în care mai sălășluiește Muzeul Țării Crișurilor (MTC) a deschis un șir aproape interminabil de discuții, acuze, propuneri și ironii în plenul de vineri (28 octombrie) al legislativului județean. Uitând, la un moment dat, că miza este rămânerea cu un acoperiș stabil deasupra exponatelor, impulsionați de președintele Radu Țîrle, aleșii bihorenilor, grupați în pâlcuri politice, au reluat povestea blocajului de la noul sediu al MTC. Prilej foarte bun pentru Țîrle să povestească din nou modul în care firma Selina înțelege să facă business pe bani publici. Singura certitudine este că ultima ofertă a Episocpiei Romano-Catolice, la care s-a ajuns după runde eșuate de negocieri și în condițiile în care contractul este momentan expirat, este valabilă doar până azi. Suma însemnă o majorare substanțială a chiriei de până acum: aproape 15.000 euro, față de „numai” 6.100 euro. Cu mențiunea că pentru perioada septembrie – decembrie, proprietarul clădirii este dispus să accepte chiria cea veche. Dar, după cum s-a precizat în cadrul ședinței CJ, începând de sâmbătă (29 octombrie), Episcopia Romano-Catolică ar putea majora din nou prețul pe metrul pătrat. Asta în cazul fericit, căci deja Muzeul stă ilegal în Palatul Baroc, contractul fiind expirat. În încercarea disperată de a ajunge la un consens liderul grupului PNL, Traian Bulzan, a cerut conducerii județului să dispună înființarea unei Comisii care să se deblocheze situația (inclusiv cea legată de lucrările de la sediul nou de pe str. Armatei Române). Ca răspuns, pedelistul Ionel Avrigeanu a reamintit că o asemenea propunere a mai fost făcută în urmă cu o jumătate de an, dar atunci numai PSD a fost de acord cu ea. De asemenea, democrat-liberalii consideră că noile condiții financiare impuse de Biserică înseamnă de fapt „o execuție în genunchi a CJ”. „Alianța locală de guvernare să găsească rapid un spațiu în care Muzeul să poate muta provizoriu”, a cerut Avrigeanu în ideea că noua chirie este exagerat de mare și că CJ Bihor este pus într-o situație „incalificabilă”. Președintele Țîrle nu a respins ideea colegilor săi din PDL (el consdiderându-se deja membru al acestui partid), dar consilierul UDMR Szabo Odon a ținut să aducă cu picioarele pe pământ întreaga audiență. Fiind și angajat la MTC ca muzeograf, dar pricepându-se și la chestiuni juridice, tânărul lider de grup UDMR spune că instituția de cultură ocupă în acest moment ilega o parte a Palatului Baroc. În schimb, mutarea rapidă, provizorie, nu este o opțiune: „Printre exponatele care trebuie mutate se numără și picturi din secolele 16/17, care nu pot fi depozitate oriunde și a căroro distrugere este infracțiune”, a declarat Szabo. Conform acestuia noul contract cu Episcopia nu face altceva decât să scoată CJ din ilegalitate. De asemenea, în opinia udemeristului, mutarea este soluția cea bună, dar numai dacă ea va fi făcută în sediul de pe Armatei Române. În cele din urmă, Szabo Odon a propus concret, la inițiativa lui Ovidiu Copil (PSD), ca în noul contract de locațiune să fie menționat faptul că, în caz de mutare înainte de expirarea înțelegerii, contractul să se încheie de drept. Fostul președinte PSD Bihor Mihai Bar s-a declarat rușinat de situație și spune că nu știe ce să le mai răspundă oamenilor atunci când este oprit pe stradă și întrebat despre Muzeu. Cât despre chiria impusă de romano-catolici, Bar spune că în CJ se vorbește de criză, dar există disponibilitate pentru plata unei sume de 15.000 euro/lună. Vicepreședintele Kiss Alexandru consideră că principalul aspect este ca MTC să fie funcțional. „Mutarea provizorie nu poate fi făcută. Nici nu are rost să discutăm!”, a declarat fostul președinte al CJ, adăugând că singura mutare ce poate fi luată în calcul este cea definitivă, în fosta Garnizoană. „Până la terminarea lucrării, Muzeul să rămână la Palatul Baroc” și „Este obligatoriu să ne înțelegem cu constructorul (Selina)!” sunt două afirmații răspicate ale lui Kiss, care a stupefiat oamenii din jur atunci când a adăugat că „16.000 euro nu este o sumă așa de mare”. De fapt, intervenția vicelui de la județ nu a fost altceva decât o ghiulea verbală trasă în direcția lui Radu Țîrle, pe care, fără să o spună direct, îl face responsabil de tărăgănarea șantierului de la Muzeu. „Când am devenit președinte al CJ (în 2004), am moștenit o bibliotecă cu cărțile pe holuri (referire la situația fostului sediu al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Piața Unirii, cu clădirea retrocedată greco-catolicilor). Nu cred că vrem același lucru și cu Muzeul!”, spune șeful mare al UDMR Bihor.
După noi remarci și relatări legate de conflictul dintre CJ Bihor și firma Selina, propunerea cu includerea în textul noului contract cu Episcopia Romano-Catolică a prevederii cu încetarea de drept în momentul eliberării spațiului a căzut. Grupul PDL a fost împotrivă. La fel a căzut întregul proiect (link) prin care MTC ar fi continuat să stea legal în Palatul Baroc contra sumei de 6.100 euro/lună (până în decembrie 2011 inclusiv), respectiv contra sumei de 14.925 euro pentru următoarele luni (până în august 2013).
Urmează, probabil, o reacție a Episcopiei Romano-Catolice, care ar putea decide să dea un ultimatum CJ Bihor în privința eliberării spațiului ocupat până acum de Muzeul Țării Crișurilor.
mart. 05, 2020 0
mart. 15, 2018 0
oct. 03, 2017 0
aug. 29, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0