Actualizat februarie 13th, 2025 5:28 PM
mai 25, 2014 Andrei Şandor Politică 0 4032 vizualizari
Scorul (încă provizoriu) de aproximativ 43% pe care alianța PSD/PC/UNPR l-a realizat (n.b.: aproximativ o treime din populația cu drept de vot a României s-a prezentat la scrutin) conform sondajelor făcute la ieșirea de la urne a luminat pur și simplu sediul PSD Bihor. Duminică seara, la ora 21, președintele Ioan Mang și o parte a celorlalți lideri de filială erau adunați în fața televizorului și urmăreau Antena 3. Practic, întrebarea nu a fost dacă USD câștigă sau nu alegerile europarlamentare, ci cu ce procent le câștigă. De asemenea, un alt rezultat urmărit de social-democrați a fost scorul PNL, partid al cărui șef le-a fost aliat până acum câteva luni și care ar fi trebuit susținut la prezidențialele din toamna acestui an. De altfel, președintele Mang crede că, chiar dacă în cele din urmă Crin Antonescu nu va demisiona din fruntea PNL (deși partidul nu a luat nici 20%), liberalii îi vor vrea capul. Anunțul privind procentul realizat de USD, conform primelor calcule, aduce alianței 16 locuri în Parlamentul European, adică jumătate din totalul alocat României. Iar acest număr de mandate poate însemna că bihoreanul Emilian Pavel va ajunge în legislativul Uniunii Europene. Printre cei care s-au bucurat în această seară la sediul PSD Bihor s-au numărat deputatul Sonia Drăghici, viceprimarul Ovidiu Mureșan, consilierul județean Ovidiu Copil, omul de afaceri Ioan Mintaș, șeful ITM – Marius Rotar, consilierul local Aurel Mohan, dar și tatăl lui Emilian, specialistul în Agricultură Florian Pavel. Extrem de satisfăcuți de cele anunțate de postul de televiziune apropiat USD și premierului Victor Ponta, social-democrații s-au felicitat în toate direcțiile și au început să și facă pronosticuri cu privire la cât de iminentă poate fi plecarea la Bruxelles a tânărului Pavel, care acum e și consilier județean, și director în Ministerul Tineretului și Sportului. Trebuie spus și că cei din PSD Bihor nu au vărsat vreo lacrimă auzind despre performanța PNL, dar s-au arătat bucuroși de reușita fostului senator Mircea Diaconu (ex-PNL), care, aparent, a atins fără probleme pragul electoral stabilit pentru un candidat independent.
[nggallery id=2382]
Președintele Ioan Mang le-a declarat ziariștilor că rezultatul votului din 25 mai este dovada că românii apreciază activitatea Guvernului Ponta și că au încredere în alianța PSD/PC/UNPR. Totodată, șeful social-democraților bihoreni spune că felul în care au votat cetățenii este o taxare a președintelui Traian Băsescu, cel care s-a implicat direct în campania Partidului Mișcarea Populară în care activează acum controversata Elena Udrea. O altă părere făcută publică de Mang este că votul din 25 mai a fost și anti-Crin Antonescu, pedepsind (și) PNL pentru că a părăsit guvernarea USL „pentru a-l sprijini pe Băsescu și pe acoliții lui”. Cât despre momentul plecării la Bruxelles a lui Emilian Pavel, Ioan Mang spune că, în caz de 16 mandate USD, acest lucru se va întâmpla spre final de an, iar dacă vor fi 17 mandate lucrurile se vot întâmpla mai repede, în vara anului curent. „Așteptăm numărarea voturilor și în Bihor. Sper ca, și aici, populația românească – și nu numai – să fie în aceeași linie și pe același ton cu populația României. Adică să fi votat în primul rând alianța PSD/PC/UNPR, așa cum au votat și în 2012 USL împotriva lui Traian Băsescu”, a spus Ioan Mang.
În timp ce la sediul PSD Bihor veselia a fost mare, în mod natural, la sediile celorlalte principale partide românești, atmosfera a fost mai degrabă de resemnare. La PNL, spre exemplu, nici urmă de euforia din decembrie 2012 și cu atât mai puțin de cea din iunie 2012. Primarul Ilie Bolojan (președinte al PNL Oradea) și o mână de liberali au urmărit anunțurile de după închiderea urnelor. Mai degrabă resemnați. De parcă s-ar fi așteptat la un rezultat despre care nu se poate spune că e foarte bun în condițiile în care președintele Antonescu și-a jucat funcția promițând că demisionează dacă PNL nu ajunge la minimum 20%. De aici urmează calculele: câtă lume nu a fost la vot, cât a luat PNL în 2009, cât a „furat” Mircea Diaconu din voturile liberale și cât a contat degringolada indusă prin plecarea/revenirea în partid a fostului președinte și premier Călin Popescu Tăriceanu.
[nggallery id=2383]
În același ton, reprezentanții PDL au părut și ei destul de neplăcut surprinși de rezultatele preliminare anunțate de posturile de televiziune. Președintele Găvrilă Ghilea nu a negat că se aștepta la un scor mai bun pentru democrat-liberali.
ian. 22, 2025 0
oct. 23, 2024 0
oct. 13, 2024 0
aug. 30, 2024 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0
nov. 25, 2024 0