Actualizat decembrie 2nd, 2024 6:49 PM
ian. 13, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 866 vizualizari
Primăria Oradea continuă și în 2024 campania de microcipare gratuită a câinilor cu stăpân aparținând rasei comune sau a metișilor acestora, de pe raza municipiului. Anul trecut, în perioada octombrie – decembrie, au fost microcipați aproximativ 300 de câini, prin intermediul celor două cabinete veterinare partenere.
Campania pune accent pe conștientizarea cetățenilor, cu precădere a deținătorilor și proprietarilor de câini, referitoare la obligațiile pe care le au, respectiv înregistrarea animalelor pe care le dețin, vaccinarea acestora pentru prevenirea răspândirii bolilor și ulterior, sterilizarea lor. Cu această ocazie, reamintim că municipalitatea va derula, anul acesta, și o campanie de sterilizare gratuită, iar câinii care nu sunt microcipați nu vor putea fi sterilizați în cadrul ei.
„Programul are impact asupra întregii comunități locale în care este implementat, promovând îngrijirea adecvată a animalelor de companie. Prin oferirea serviciilor gratuite de microcipare și înregistrare, proprietarii sunt încurajați să își asume responsabilitatea pentru câinii lor, asigurându-se că aceștia sunt identificați, înregistrați și protejați în caz de pierdere sau furt”, menționează Anca Deac, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.
Pornind de la realitatea societății, administrația publică locală reamintește că dincolo de drepturile avute și facilitatea creată prin campanie, proprietarii și deținătorii de câini au și obligații pe care trebuie să le respecte și că nerespectarea acestor obligații este sancționabilă. În cazul în care un câine nu este microcipat, amenda este cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
Detalii legate de obligativitatea microcipării:
1. Câinii neînregistrați vor fi considerați câini fără stăpân, nu vor putea fi vaccinați antirabic și vor tratați conform legislației în vigoare (vezi HG 1059/2013).
2. Câinii deja microcipați, dar neînregistrați – înregistrarea acestora se va putea efectua doar dacă microcipul implantat este valid. Altfel, se va recurge la o nouă microcipare.
3. Câinii vaccinați antirabic, fără microcip și neînregistrați – trebuie identificați și înregistrați înaintea revaccinării anuale.
4. Încă din 15 martie 2014 este interzisă vaccinarea antirabică a câinilor neînregistrați.
5. Câinii nou-născuți – trebuie microcipați și înregistrați în maximum 90 zile de la fătare, înaintea vânzării, donării sau scoaterii în spații publice a acestora.
6. Câinii cumpărați din petshop sau canise trebuie să fie microcipați, înregistrați și să aibă carnet de sănătate în momentul vânzării acestora.
Schimbarea proprietarului, fătarea, vânzarea, donarea, pierderea, furtul sau moartea animalului trebuie înregistrate în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân. Proprietarul are obligativitatea să informeze medicul veterinar despre orice astfel de eveniment.
Cabinete partenere:
SC Premiere Vet Health SRL – dr. Daiana Nășcan
str. William Shakespeare nr. 11B, Oradea
Program cabinet:
Luni – Vineri: 10:00 – 19:00
Sâmbătă: 10:00 – 13:00
C.M.V. dr. Sandor Benyovszki
str. Molidului 58, Oradea
Program cabinet:
Luni – Vineri: 08:00 – 12:00 și 17:00 – 18:00
Sâmbătă: 09:00 – 11:00
oct. 16, 2024 0
sept. 11, 2024 0
sept. 02, 2024 0
aug. 13, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 02, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!