Actualizat octombrie 6th, 2024 12:47 AM
nov. 25, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2587 vizualizari
Girat și de eurodeputatul bihorean Emilian Pavel, evenimentul „Împreună, împotriva violenței”, organizat de femeile social-democrate din Oradea, a adunat în sala mare de ședințe de la Prefectură atâtea persoane interesate încât a fost nevoie de suplimentarea generoasă a scaunelor. În mare parte femei de toate vârstele, membre și ne-membre de partid, șefi de instituții deconcentrate care au tangență cu fenomenul dezbătut, parlamentari și alți invitați au răspuns pozitiv la apelul Organizației de Femei a PSD Oradea.
Sub bagheta liderei de la județ, Lia Pop, și a celei de la municipiu, Erica Mang, femeile au discutat despre subiectul violenței împotriva lor chiar în Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Moderată de jurnalista Laura Breb, acțiunea a fost deschisă de președinta femeilor social-democrate din Oradea. Soția președintelui filialei PSD Bihor, Erica Mang a subliniat că subiectul și întrunirea sunt total apolitice, apreciind că și reprezentante de la alte formațiuni politice s-au alăturat discuțiilor.
Pe lângă multe femei PSD-iste (printre care menționăm prezența deputatei Sonia Drăghici, a consilierului local Adelina Coste și a consilierului județean Alina Popa), în sală a luat loc și senatorul Biro Rozalia, preocupată de asemenea teme. Au putut fi văzute, de asemenea, femei de la PNL (ex.: consilierul local Anca Popescu) sau ALDE. Un rol important în dezbatere l-au avut organizațiile nonguvernamentale care se ocupă de subiectul sensibil ales. Universitarul Lia Pop le-a prezentat celor prezenți un material despre violența domestică și despre tipurile de violență, iar dr. Sonia Drăghici s-a axat pe consecințele psiho-somatice ale violului și violenței sexuale.
La eveniment – care a fost onorat cu prezența și de cunoscuta Madi Sharma (de la Comitetul Economic și Social European), readusă la Oradea de europarlamentarul Emilian Pavel – au mai avut expuneri medicul Gabriel Mihalache (șef al Serviciului Județean de Medicină Legală), lectorul universitar Aurora Gavriș (despre profilul tinerelor supuse riscului de a deveni victime ale violenței), dar și șeful IPJ Bihor, chestorul Liviu Popa. Acesta din urmă a venit cu date despre violența intrafamilială în județul nostru.
Potrivit unor statistici, 30% dintre femei sunt agresate de partenerul de viață, iar 38% dintre femeile ucise au fost victime ale partenerilor lor de viață. De reținut mai este că peste 40% dintre femeile agresate fizic sau sexual s-au ales cu leziuni grave.
Participanții la evenimentul organizat de femeile din PSD Oradea au primit un chestionar cu 5 întrebări legate de subiect, scopul „cercetării” fiind îmbunătățirea legislației, a implicării autorităților și organizațiilor aparținând societății civile în combaterea violenței domestice.
mai 25, 2022 0
ian. 05, 2022 0
nov. 23, 2020 0
nov. 13, 2020 0
oct. 06, 2024 0
oct. 05, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0