Actualizat noiembrie 5th, 2024 10:02 AM
dec. 05, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2069 vizualizari
Cine ar fi crezut că George Clooney și Anthony Edwards vor fi invocați, indirect, în campania electorală parlamentară din 2012, în județul Bihor? Cu câteva zile înainte de alegerile din 9 decembrie, candidata PDL Ionela Bruchental (foto) s-a dezlănțuit din nou asupra principalilor rivali, social-liberalii, luând la 11 metri doctorii Valeriu Boeriu și Sonia Drăghici, doi dintre pretendenții la locuri în Parlament, dar care nu au vrut să participe la dezbateri în compania contracandidaților din colegiile uninominale. Marți, la sediul PDL Bihor, fostul deputat de Bihor (între 2004 și 2008) a declarat că cei doi medici useliști au vorbit aproape exclusiv despre spitale, „ca și cum am fi în serialul ‘Spitalul de Urgență’”. Bruchental spune că nu vrea să desconsidere subiectul, dar cetățenii ar fi meritat să asculte și alte idei și, mai ales, să poată compara niște oferte electorale conforme cu miza alegerilor legislative. Totuși, reprezentanta PDL Bihor (candidată în Colegiul 7 Oradea), remarcă faptul că, în timp ce majoritatea social-liberalilor care se vor în Parlament s-au ascuns în spatele locomotivelor Ilie Bolojan și Cornel Popa, dr. Drăghici și dr. Florian Bodog (candidat în Colegiul 4 Senat Oradea) au mai avut apărut în public și au mai dialogat ceva cu cetățenii. Dar și aici s-a găsit ceva de reclamat: Ionela Bruchental a declarat că banii cu care Bodog se laudă că i-a adus în județ „au venit în timpul Guvernului condus de PDL”. De la distanță, în lipsa posibilității unei confruntări directe cu contracandidata ei, democrat-liberala a atacat-o destul de dur pe dr. Sonia Drăghici, întrebând de ce anume are nevoie aceasta să fie garantată de primarul Bolojan și practic ce anume garantează șeful Primăriei orădene? „Că doamna Drăghici va avea aceeași activitate (deficitară) pe care a avut-o în ultimii 4 ani ca și parlamentar? De ce nu merge doamna Drăghici cu propriile-i fapte în fața alegătorilor?”. Conform celor expuse marți de către reprezentanta PDL, nu este exclus ca aceasta să fie o strategie perversă a PNL, una „pe care PSD încă n-a sesizat-o”. Mai pe românește, Ionela Bruchental crede că liberalii își protejează propriii candidați împingându-i spre gura lupului pe colegii social-democrați. În fine, candidata PDL din Colegiul 7 Oradea consideră că sloganul USL, „2012 – anul victoriei” se poate traduce prin „2012 – anul marii păcăleli” deoarece actuala Putere nu a venit cu un program palpabil pe care îl propune românilor și nu vorbește despre „ziua de mâine a românilor, ci reia același subiect: „Jos Băsescu!”.
mart. 05, 2017 0
mart. 01, 2017 0
iul. 28, 2016 0
iul. 11, 2016 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 05, 2024 0
nov. 04, 2024 0