Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 06, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Cultură, Muzică 0 2380 vizualizari
Pentru a doua oară de când a fost selectat pentru echipa lui Horia Brenciu, interpretul orădean Robert Patai a fost nevoit să treacă prin chinurile duelului. Și de data asta, precum în urmă cu două săptămâni, duelul s-a numit „cântecul decisiv” și a fost nevoie de acest lucru pentru că, din nefericire, Robert nu a primit destule voturi de la public pentru a fi salvat din start. Și nici Brenciu nu l-a salvat, preferând să-l pună față în față cu Irina Tănase (pe care vedeta nu a ezitat să o numească noua Anca Parghel a țării), cealaltă „pedepsită” din echipă. Ambii au fost obligați de regulile emisiunii Vocea României să reia cântecul din seara de 6 decembrie. În urma noii evoluții a celor doi, fostul prezentator Robingo a decis să meargă mai departe cu băcăuanca Irina. De menționat că voturile telespectatorilor au salvat-o de la cântecul decisiv pe Iuliana Pușchilă (care a evoluat cu melodia „Stop” a lui Sam Brown). Apoi, antrenorul a hotărât să-l păstreze pe Daniel Max Dragomir.
Cât despre Robert Patai, acesta nu iese din spectrul muzical. Înainte de a anunța că renunță la el, Horia Brenciu a precizat că orădeanul va evolua pe scena Teatrului de Stat în data de 19 decembrie, în compania antrenorului de la Vocea României și a trupei sale. De asemenea, cariera de artist a lui Robert va fi ajutată de firma de management a lui Horia Brenciu, cu care orădeanului i s-a promis deja un contract.
sept. 25, 2015 0
dec. 13, 2014 0
dec. 06, 2014 0
dec. 05, 2014 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0