Chiar cu includerea în temă a purtătorului de cuvânt al prefectului, Florin Ardelean (foto), fostul redactor-şef al TVS. Întrebat despre unele aspecte, mai mult de nuanţă, care figurează în răspunsul pe care Gavrilă Ghilea i l-a dat primarului Ilie Bolojan, edilul orădean a răspuns scurt: „Nu pot polemiza cu dl. Florin Ardelean”. De fapt, primarul face aluzie la faptul că nu prefectul în funcţie ar fi cel care a compus scrisoarea de răspuns la adresa postării de pe blogul lui Bolojan, ci Ardelean, om de litere şi care ar avea ca sarcină şi întocmirea unor asemenea documente. La finalul conferinţei de presă de azi, întrebat dacă, în schimb, textul de pe blog îi aparţine în totalitate, primarul de Oradea a declarat că el singur a scris acele cuvinte şi că, lui, nimeni altcineva nu îi scrie pe blog. Cu toate că şi Ilie Bolojan are ca şi colaborator apropiat un om de cultura, pe Alexandru Seres, manager al Revistei Familia şi fost redactor-şef de la Jurnal bihorean.