Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 2 1534 vizualizari
Toată lumea ține minte campania alternativă pro-Ilie Bolojan din 2008, când fostul prefect și secretar general al Guvernului, pe drumul spre funcția de primar de Oradea, a fost înfățișat în chip de Superman care lupta cu toți necinstiții și corupții. Mai cu seamă, benzile desenate de acum 4 ani îl prezentau pe Super Bolo în luptă cu Călin Raita alias Superconstructorul.
2012. Cu o lună și ceva înainte de campania electorală în care Bolojan va încerca să convingă alegătorii că mai merită un mandat de primar, politicianul liberal este din nou subiect de caricaturi. Acestea au fost comandate de Horea Vușcan, liderul Mișcării Verzilor Democrat Agrarieni, poate cel mai acerb critic al primarului în funcție. Miercuri, 28 martie, tânărul contestatar al lui Bolojan a prezentat un set de astfel de desene colorate și le-a pus în contextul recentului succes al Municipiului Oradea, urbea fiind declarată Capitală Verde a României pentru un an de zile. Ironic și prezentând caricaturile tematice, Vușcan a declarat că, mai mult ca sigur, cei care au decernat acest titlu orașului condus de Ilie Bolojan „au luat în considerare zona Ioșia cu mirosul care vine de la crescătoria de porci…și poluarea pe care o face CET”. De asemenea, în opinia potențialului candidat pentru Consiliul Local Oradea, titlul de Capitală Verde ni se cuvine și grație „laturii domnului primar care a dorit să eutanasieze câinii”, precum și faptului că „Ilie Bolojan se poate lăuda cu cel puțin 1.200 de arbori tăiați, cu locuri de parcare construite peste spațiile verzi…”. Caricaturile (denumite „Bolojan cel corect”, „Bolojan comunitar”, „Bolojan constructorul”, „Bolojan ecologistul”, „Bolojan primar beton” și „Bolojan primar pedeapsă”) pot fi vizionate în galera foto atașată.
Cu toate aceste critici și ironii, în mod surprinzător, Horea Vușcan crede în continuare că ar putea fi un bun consilier local pe lista USL. Dacă negocierile de la centru dintre PSD și Verzii lui Remus Cernea vor decurge în acest sens (și dacă social-democrații locali vor da ascultare eventualelor comenzi de la București), s-ar putea ca Vușcan să apară pe un loc eligibil pe lista social-liberală la alegerile din 10 iunie. Liderul filialei bihorene a Mișcării Verzilor Democrat Agrarieni spune că el a recunoscut mereu lucrurile bune făcute de primarul Bolojan (ex.: podul nou, sensurile giratorii cu spațiu verde în mijloc, drumul nou din zona Vaporului spre centură etc.) și că va sprijini ca și consilier local „rebel” proiectele bune ale acestuia. În schimb, Vușcan pare hotărât ca, în caz că va ajunge acolo, să nu fie un simplu ridicător de mână la comandă politică și să nu aprobe cu votul său inițiative care nu ar fi în beneficiul cetățeanului de rând.
[nggallery id=792]
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0