Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 09, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2470 vizualizari
La mijloc de iulie, orădenii racordați la sistemul centralizat de încălzire încă nu știu cum se vor desfășura „ostilitățile” în următorul sezon rece. Guvernul României încă nu a luat o hotărâre concretă privind eliminarea totală sau parțială a subvențiilor acordate pentru populație. În aceste condiții, deși posibilitatea tăierii ajutoarelor termice de la centru a fost vehiculată încă din 2010, Primăria Oradea este în stand-by. Primarul Ilie Bolojan (foto) a declarat joi pentru bihorstiri.ro că se așteaptă decizia Bucureștiului și că speră ca aceasta să vină cât mai repede. „Dacă vor anunța eliminarea de subvenții în iulie sau în august, ne putem pregăti ca să nu ne prindă iarna într-o situație neplăcută. Dacă vor anunța în noiembrie, în mod clar va fi un șoc pentru populație!”, spune șeful administrației locale, regretând că Guvernul a preferat să se ocupe de chestiuni gen regionalizarea României în loc să acorde prioritate unui subiect cu adevărat important și arzător. Fără a dori să avanseze un procent sau un ordin de mărime, primarul Bolojan susține că orădenii vor beneficia în continuare de subvenții termice, dar și acest aspect depinde de guvernanți. Edilul-șef spune că va trebui văzut sub ce formă vor fi (dacă vor fi) eliminate subvențiile de către Executivul condus de Emil Boc. Premierul a anunțat deja că politica va fi de genul: ajutoarele vor fi direcționate către cei care au într-adevăr nevoie de ele. Se pot pune două întrebări: ‘Câți vor fi putea fi beneficiarii noilor tipuri de subvenții de la centru?’, respetiv ‘Care sunt criteriile de atribuire?’. Reamintim că în 2010, după primele informații despre posibilitatea ca Guvernul să taie subvențiile și pentru a calma orădenii care au depus foarte multe cereri de debranșare de la încălzirea centrală, Ilie Bolojan a făcut apel la cetățeni să nu renunțe la contractele cu Electrocentrale Oradea SA. Atunci, primarul promitea că Municipalitatea va lua toate măsurile pentru a ajuta populația în ceea ce privește plata facturilor de întreținere pe timp de iarnă.
nov. 06, 2015 0
nov. 02, 2015 1
oct. 29, 2015 0
apr. 17, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0