Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 12, 2014 Andrei Şandor Actualitate 1 2337 vizualizari
Semnal puternic dat și de la Oradea în direcția decidenților din țară care sunt de acord cu explorarea / exploatarea hidrocarburilor neconvenționale. Duminică, 12 ianuarie, la prima manifestație a acestui an, desfășurată în centrul orașului, celor aproximativ 40 de localnici li s-au alăturat peste 200 de moți de la Câmpeni. Atmosfera palidă a mitingului demarat în jurul orei 17 s-a schimbat radical în momentul în care în Piața Unirii au intrat moții, dinspre catdrala Sfântul Nicolae. Purtând tricolorul și afișe anti-cianuri, respectiv imagini cu Horea, Cloșca și Crișan, delegația – în fruntea căreia s-a aflat și cântăreața de muzică populară Florica Bradu – a intrat în „scenă” pe fundal de sloganuri patriotice și anti-vânzare de țară.
Înainte de venirea protestatarilor invitați, unul dintre purtătorii de mesaje ai ecologiștilor orădeni, Cătălin Popa, a ținut un discurs vehement împotriva clasei politice și mai ales împotriva Guvernului Ponta. „Este o păcăleală că în Felix nu vor fi explorări. Poate nu va fi sondă în incinta ștrandului, dar apa tot va fi afectată”, a spus Popa, precizând, de asemenea, că „tot ceea ce ne spune Guvernul trebuie luat drept fals”. Reprezentantul manifestanților a subliniat că la întâlnirea de azi de la Tulca (n.b.: zonă inclusă într-unul dintre perimetrele de explorare din județul nostru) au participat vreo 1.000 de oameni, inclusiv moții și senatorul Valeriu Boeriu.
La statuia lui Mihai Viteazul a venit și o femeie din Pungești (Vaslui), în numele căreia universitarul Orlando Balaș a făcut apel la o colectă de bani. Motivul: țăranii vasluieni care își apără pământurile de „invazia” căutătorilor de gaze de șist au atâtea amenzi de plătit încât sunt nevoiți să apeleze la ajutorul semenilor.
În ceea ce privește participarea moților la primul miting din 2014 de la Oradea, aceștia au venit mai ales pentru a le transmite bihorenilor că sunt solidari cu noi, în special că ei, susțin reprezentanții lor, știu ce ni se pregătește: „otrăvirea naturii”. Apelul principal gravitează în jurul ideii de solidaritate „până la moarte, dacă e nevoie” și în jurul ideii că „toți politicienii sunt cumpărați”.
Nefiind la prima apariție în calitate de protestatar, cântăreața Florica Bradu a venit îmbrăcată în port popular și le-a declarat jurnaliștilor că a decis să se alăture acțiunilor de acest gen deoarece nu și-a „trădat niciodată țara și spiritul bihorean”. De asemenea, Bradu spune că nu-și poate imagina Ardealul fără Munții Apuseni și le cere bihorenilor să fie patrioți, să nu le fie rușine de acest sentiment. Un alt mesaj important lansat în direcția politicienilor (decidenți și nu numai) ar fi ca (și) ei să-și iubească țara.
httpvhd://youtu.be/8tXNeNZR1Lk
În Piața Unirii din Oradea au răsunat azi clasicele lozinci anti-cianuri, anti-Guvern („Demisia!”) și anti-politicieni, una dintre cele mai rostite fiind „Bihorenii și cu moții se luptă cu hoții”. În lupta lor cu acești „hoți”, participanții la adunarea publică de duminică au organizat și un marș pe corso, până în zona magazinului Crișul.
[nggallery id=2121]
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0