Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 25, 2013 Andrei Şandor Sport 0 1742 vizualizari
De câteva zile s-a terminat turneul final al European Summer Cups G18 feminin la tenis de câmp. Între primele opt formaţii ale continentului a ajuns şi naţionala noastră cu trei jucătoare. Este vorba de bihorencele Ioana Roşca şi Irina Maria Bara, dar şi bucureşteanca Ioana Ducu. Ioana Roşca este antrenată de Ionuţ Hodişan la CS Voinţa în timp ce Irina Maria Bara de tatăl ei Călin Bara la Dafora Mediaş.
România s-a calificat la turneul final care a avut loc în Spania la Leida după ce la Arad s-a situat pe locul al doilea după Suedia.
În Spania s-a jucat eliminatoriu. În cadrul primului tur româncele au întâlnit marea favorită şi anume Croaţia.
În primul joc Ioana Roşca a reuşit să o învingă pe Jana Fett 4-6, 6-2, 6-1 cea care a câştigat US Open-ul de juniori din acest an. 1-0 pe echipe. Irina Bara cedat din păcate 2-6, 4-6 în faţa jucătoarei Ana Konjut. 1-1 pe echipe. Meciul de duble a fost decisiv. Perechea Bara şi Roşca au câştigat 6-0, 6-4 în faţa celor două adversare. Aşadar 2-1 cu Croaţia.
A urmat un meci mult mai lejer cu Ungaria adjudecat clar cu scorul de 3-0 după din nou două victorii ale lui Ioana Roşca şi Irina Bara.
Irina Bara – Bianka Bekefi 6-4, 3-6, 6-1;
Ioana Loredana Roşca – Szabina Szlavikovics 0-6, 6-2, 6-1.
La dublu a jucat şi Ducu revenită după o vacanţă, scor pe echipe 3-0.
România a ajuns în marea finală să joace cu Italia.
În primul joc Jasmine Paolini avea să se impună cu scorul de 7-5, 6-2 în faţa jucătoarei noastre Irina Maria Bara.
În celălalt meci Alice Matteucci a profitat din plin 6-2, 6-0, de accidentarea Ioanei Loredana Roşca.
A fost un triumf meritat pentru jucătoarele antrenoarei Tathiana Garbin care au devenit campioane europene. Dar pe de altă parte România a devenit vicecampioană europeană în condiţiile în care au jucat pentru ţara noastră două sportive locale şi anume Irina Bara şi Ioana Roşca. Din nefericire pentru ele nici una dintre tenismene nu este legitimată al un club din Oradea, Ioana fiind la CSM U Craiova iar Irina la Dafora Mediaş.
Text și foto: Lucian Popa (Arena bihoreană)
iun. 08, 2024 0
feb. 26, 2024 0
aug. 14, 2023 0
iul. 10, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0