CSM CSU Oradea a fost învinsă de Legia Varșovia, scor 75-68, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din FIBA Europe Cup. Partida a avut loc miercuri, în capitala Poloniei.
Jocul a demarat pentru bihoreni cu: Bickauskis, Holt, Richard, Green și Gavrilovic. Roș-albaștrii au deschis jocul foarte bine desprinzându-se la 10-2 în primele minute de joc. Amfitrionii au reacționat și au trecut în avantaj, dar Kris s-a evidențiat pe finalul secvenței, ajungând la zece puncte marcate. Astfel, CSM CSU Oradea conducea la prima pauză cu scorul de 21-15.
În debutul secvenței a 2-a s-au remarcat Green și Nikola Markovic. CSM-ul a reușit un parțial de 9-2 pentru a-și mări avantajul la 13 lungimi. A urmat reacția gazdelor, bihorenii intrând în penalizare, iar Abdur-Rahkman a găsit coșul pentru Legia. Gavrilovic și-a adus aportul la recuperare, având anumite probleme la finalizare, inclusiv la linia de pedeapsă. Polonezii au avut ultima aruncare a reprizei, imprecisă, astfel încât Oradea era în avantaj la jumătatea partidei, scor 41-33.
Legia Varșovia a început foarte bine repriza secundă și a reușit să anuleze deficitul în decurs de două minute și chiar să preia conducerea. Nivelul de apărare al CSM-ului a fost extrem de modest în aceste momente. A urmat o reacție din partea lui Kris Richard, CSM-ul preluând conducerea. Markovic și Bickauskis au punctat de la mare distanță pentru a duce Oradea la două posesii în față. Secvența a 3-a s-a terminat însă cu scorul de 59-58, polonezii marcând ultimele cinci puncte.
Sfertul 4 a demarat modest pentru Oradea din punct de vedere ofensiv. Același Abdur-Rahman a punctat pentru gazde. Gavrilovic a înscris de pe semicerc, iar Markovic a restabilit egalitatea la 63 pe pătrundere. Același jucător al gazdelor a marcat din nou, dar replicat a venit de la Holt. Cowels a transformat de la distanță și a mărit avantajul polonezilor. Soluțiile ofensive ale CSM-ului a întârziat pe fondul unui joc agresiv în apărare la perimetru al echipei gazdă. Gazdele au rămas în avantaj până la final, procentajul excelent al acestora la linia de pedeapsă fiind unul dintre aspectele decisive.
Garlon Green a totalizat 17 puncte, Kris Richard a adăugat 16 puncte, iar Alex Gavrilovic a încheiat cu 12 puncte, 8 recuperări. De cealaltă parte, Muhammed Abdur-Rahkman a reușit 32 puncte, iar Ray Cowels și Strahinja Jovanovic au totalizat câte 12 puncte.
În urma acestui meci, CSM CSU Oradea are un bilanț general de 1-3 în Grupa H din FIBA Europe Cup. Următorul adversar este FC Porto, meciul fiind programat pentru marți, ora 19:00, la Arena Antonio Alexe.