Actualizat noiembrie 7th, 2024 6:07 PM
oct. 14, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1114 vizualizari
Miercuri, 12 octombrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de doi tineri de 18 și 19 ani și față de un bărbat de 41 de ani, toți din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință, conducere fără permis, respectiv furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale bihoreni îi bănuiesc pe aceștia că, în noaptea de 14 spre 15 septembrie a.c., ar fi sustras, prin demontare, 19 acumulatori auto, de diferite tipuri, de pe autovehiculele parcate în parcarea amenajată a unei societăți comerciale din Oradea.
De asemenea, aceștia sunt bănuiți că ar fi sustras, prin folosirea de chei potrivire, trei autovehicule care se aflau parcate în aceeași parcare, ambele neasigurate și cu cheile în contact, respectiv o autoutilitară, aflată în proprietatea societății respective și două autoturisme.
Cei trei sunt bănuiți că ar fi folosit autovehiculele astfel sustrase, pentru a transporta acumulatorii sustrași în aceeași seară și că le-ar fi abandonat ulterior, în apropierea locului faptei.
Tinerii de 18 și 19 ani sunt bănuiți că ar fi condus cele trei autovehicule, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Prejudiciul total cauzat astfel a fost estimat la 195.300 de lei, din care polițiștii au recuperat 124.000 de lei, respectiv toate cele trei autovehicule sustrase în scop de folosință.
Joi, 13 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale i-au prezentat pe cei trei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe celor trei bărbați mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
nov. 06, 2024 0
dec. 13, 2023 0
mart. 14, 2023 0
aug. 16, 2021 0
nov. 07, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 07, 2024 0