Actualizat decembrie 7th, 2024 1:44 PM
nov. 19, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1435 vizualizari
Miercuri, 17 noiembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, un tânăr de 16 ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, la 15 noiembrie a.c., în jurul orei 14.10, în timp ce se afla cu o femeie de 44 de ani, din Oradea, pe care o cunoștea, în incinta unui magazin alimentar din Oradea, ar fi deposedat-o de 50 de lei, folosind violența, iar apoi ar fi fugit.
În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 3 zile de îngrijiri medicale.
Joi, 18 noiembrie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au prezentat pe acesta la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele tânărului de 16 ani un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
*
RECOMANDĂRI UTILE – PREVENIȚI PROPRIA VICTIMIZARE!
Comportamentul neadecvat, caracterizat prin neglijență, ignoranță sau chiar teribilism este un factor care favorizează comiterea faptelor ilegale. Pentru a vă feri de posibilii infractori, nu trebuie să neglijaţi nici un amănunt şi să acordaţi atenţie sporită unor REGULI DE COMPORTAMENT care vor contribui la sporirea vigilenţei generale şi la construirea „barierelor” împotriva infractorilor:
Când vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate şi purtarea bijuteriilor la vedere.
Dacă aveţi asupra dumneavoastră sume importante de bani sau alte valori, este bine să vă luaţi măsuri suplimentare şi să fiţi însoţiţi de o persoană de încredere;
Nu număraţi banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dumneavoastră. Printre cetăţeni pot fi şi infractori cărora le oferiţi singuri „pontul”;
Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care-i aveţi ci doar suma necesară. Banii se manevrează în interiorul poşetei sau a buzunarului;
Când vă aflaţi la ghişeul unei bănci pentru a ridica o sumă de bani este bine să observaţi comportamentul persoanele din jurul dumneavoastră, unii infractori speculează orice situaţie şi urmăresc victimele până ajung în locuri ferite de privirile cetăţenilor;
Acordaţi atenţie sporită supravegherii copiilor, cărora trebuie să evitaţi să le oferiţi bunuri de valoare ( telefoane mobile, lănţişoare, sume mari de bani), toate acestea constituie o tentaţie pentru infractori;
Nu împrumutaţi telefoanele mobile pe stradă sau în localuri publice unor persoane necunoscute care, sub pretextul apelării unor prieteni, dispar cu telefoane cu tot;
Acordaţi atenţie sporită locului unde păstraţi telefonul mobil în zonele aglomerate sau pe mijloacele de transport în comun.
Dacă se încearcă smulgerea bunurilor personale, reacţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din jur!
Dumneavoastră sunteţi cei mai în măsură să preveniţi propria dumneavoastră victimizare!
dec. 07, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 04, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 06, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!