Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 16, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 982 vizualizari
Miercuri, 15 aprilie, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita împreună cu polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au identificat și cercetat un tânăr de 20 de ani, din comuna Derna, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din Marghita îl bănuiesc pe acesta că, la 18 martie, la ora 21.00, ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 50 de ani, din localitatea bihoreană Tria, profitând de faptul că atât poarta, cât și ușa de la intrarea în locuință fuseseră lăsate închise, dar neasigurate și, prin violență, l-ar fi deposedat de un telefon mobil și de 2.000 de lei, bani pe care victima îi avea în buzunarul vestei.
În urma agresiunii, bărbatul a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 7- 8 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, polițiștii din Marghita îl bănuiesc pe tânărul de 20 de ani că, la 10 aprilie, în jurul orei 21.30, în timp ce se afla pe raza localității bihorene Sărsig, tot prin violență, l-ar fi deposedat de un telefon mobil pe un bărbat de 28 de ani, din Cenaloș, județul Bihor, provocându-i un prejudiciu total de 800 de lei.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita l-au reținut pe tânărul de 20 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Joi, 16 aprilie a.c., acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Marghita, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii a două infracțiuni de tâlhărie calificată.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Marghita a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii marghitani continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
nov. 20, 2024 0
oct. 07, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 15, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0