Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 18, 2016 Andrei Şandor Învăţământ 0 1330 vizualizari
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor a făcut public azi, 18 martie, că din totalul de peste 6.000 de locuri disponibile pentru copii în clasele pregătitoare, 5.033 au fost deja „rezervate”. Inspectorul școlar general Alin Novac – Iuhas a declarat că termenul limită pentru înscrierea în etapa I expiră azi după masă. Este vorba despre etapa în care se analizează cu prioritate cererile de înscriere pentru copiii proveniți din circumscripția în care se găsește școala dorită de părinți. Adică se aplică criteriul de domiciliu. Urmează ca, între 30 martie și 8 aprilie să se deruleze etapa a II-a, pentru locurile rămase, moment în care pot fi găsite soluții și pentru copiii pe care părinții i-ar înscrie în școli care nu se află în circumscripția potrivită din punct de vedere al domiciliului. În 15 aprilie, toate școlile cu clase pregătitoare, respectiv ISJ Bihor vor afișa listele cu copiii admiși.
În această perioadă au fost făcute și evaluări psiho-somatice. Sunt acele procedee prin care specialiștii își pot da seama dacă un preșcolar (n.b.: care va împlini 6 ani după data de 1 septembrie) poate fi înscris în clasă pregătitoare sau e mai bine pentru el să mai stea un an la grădiniță, în grupa mare. Șeful ISJ a precizat că au fost efectuate 946 de asemenea evaluări, verdictul fiind că 847 de copii evaluați pot fi înscriși în clasa pregătitoare, pentru restul de 99 fiind recomandat încă un an de grădiniță. „Cei care au primit aviz negativ pot fi reevaluaţi după 6 luni”, spune inspectorul general Novac – Iuhas.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0