Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
iun. 06, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 654 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș I au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean din R. Moldova, care a încercat să intre în ţară cu un autoturism căutat de autorităţile din Germania, estimat la aproximativ 100.000 de euro.
În data de 04.06.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetățean din R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autoturism marca Range Rover, înmatriculat în Germania, an de fabricație 2023.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Franța, în urmă cu doar o zi.
Drept urmare, autovehiculul, cu o valoare estimată de aproximativ 100.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul structurii poliției de frontieră. În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Peste 30 tone deşeuri oprite la intrarea în țară
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădalc II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a patru mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatelor județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a patru automarfare înmatriculate în România, conduse de trei cetățeni români și un olandez.
Aceștia transportau 31.303 kilograme deșeuri, constând în materiale plastice, metale feroase și neferoase, anvelope și mobilă second-hand, biciclete, bunuri care proveneau de la societăți comerciale din Austria, Germania, Olanda și Franța pentru diferite firme din România.
Polițiștii de frontieră și reprezentanții Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentanții Protecției Consumatorilor Bihor și Arad au stabilit faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri. În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
iul. 05, 2024 0
iun. 17, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 23, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0