Senator Aurel Mohan, presedintele PSD Bihor: Așa cum știți, în partid discutăm deschis despre direcția pe care trebuie să o urmăm și despre ceea ce avem de făcut în perioada următoare, iar eu cred că, pentru sănătatea democrației, aceste discuții și dezbateri sunt nu doar firești, ci absolut necesare.
În ceea ce privește direcția pe care ar trebui să o urmăm, observ că în spațiul public se insistă aproape exclusiv asupra ideii că menținerea actualei formule este singura opțiune acceptabilă. Cum ar veni, vorba lui Caragiale, să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale.
Din punctul meu de vedere, coaliția și guvernarea au ajuns într-un punct de inflexiune. În aceste condiții, a continua fără să schimbăm nimic cred că nu reprezintă cea mai bună variantă.
Se spune adesea că retragerea miniștrilor PSD sau votarea unei moțiuni de cenzură ar genera o „criză politică”, iar acest termen este folosit pentru a sugera că orice schimbare ar fi, prin definiție, un lucru negativ. În același timp, se trece prea ușor peste faptul că o coaliție tensionată și o guvernare lipsită de coerență pot produce efecte mult mai serioase și mai costisitoare pe termen lung.
Întrebarea legitimă este următoarea: este mai util pentru România să menținem cu orice preț o formulă care funcționează tot mai greu sau să clarificăm situația, chiar dacă acest lucru presupune o etapă procedurală de tranziție?
Dacă este să fim corecți, o asemenea etapă nu reprezintă neapărat o criză în sensul profund al cuvântului, ci mai degrabă o expresie firească a mecanismelor democratice. Din punctul meu de vedere, o tranziție procedurală controlată este preferabilă unei guvernări disfuncționale prelungite. Iată și de ce.
În primul rând, disfuncționalitatea cronică este mai costisitoare decât o schimbare punctuală. Blocajele instituționale și lipsa de coerență dintre parteneri erodează încrederea în democrație mai profund decât o reconfigurare rapidă a guvernării. În sistemele parlamentare – cum este și cel românesc – există mecanisme democratice tocmai pentru a rezolva astfel de impasuri. Nu vorbim despre o excepție sau despre o anomalie, ci despre funcționarea firească a sistemului. Flexibilitatea parlamentarismului este, în acest sens, un avantaj, nu o slăbiciune.
În al doilea rând, ceea ce este numit frecvent „criză” este, în realitate, o tranziție procedurală. Dacă folosim corect termenii, o criză reală ar presupune încălcarea regulilor democratice – suspendarea Constituției, vid de putere, imposibilitatea funcționării instituțiilor. O retragere a miniștrilor sau o moțiune de cenzură urmată de negocieri de coaliție nu înseamnă așa ceva. Dimpotrivă, înseamnă utilizarea unor instrumente prevăzute de Constituție și de practica democratică. Au existat și vor mai exista asemenea momente în orice democrație matură.
În al treilea rând, o coaliție care guvernează în tensiune permanentă riscă să producă politici incoerente, compromisuri insuficient fundamentate și o tot mai mare distanță între instituții și cetățeni. În timp, acest lucru alimentează neîncrederea publică și slăbește atașamentul oamenilor față de soluțiile democratice. Iar în contextul actual, marcat de ascensiunea curentelor populiste și anti-europene, acest risc nu trebuie deloc subestimat.
De aceea, cred că dilema dintre „stabilitate” și schimbare este, în bună măsură, una falsă. Stabilitatea unei coaliții disfuncționale nu este o stabilitate reală, ci doar o amânare a costurilor, care ajung să fie suportate de cetățeni. Ori PSD tocmai asta nu își dorește. Românii nu trebuie să plătească pentru blocaje politice sau pentru lipsa de voință în asumarea unor decizii necesar.
În acest sens, merită privit și exemplul Bulgariei, care contrazice teza potrivit căreia orice perioadă de tranziție politică ar însemna automat blocaj și regres. Vecinii noștri au traversat, între 2021 și 2023, cinci runde de alegeri parlamentare, cu guverne interimare, proteste și o fragmentare parlamentară accentuată. Cu toate acestea, au finalizat aderarea la zona euro. Administrația a continuat să funcționeze, reformele tehnice au mers mai departe, iar criteriile de convergență au fost îndeplinite. Acest lucru arată că un stat cu instituții funcționale poate gestiona momente de instabilitate politică fără să intre în blocaj administrativ.
Totodată, exemplul Bulgariei arată că un guvern interimar nu înseamnă vid de putere. Un astfel de guvern administrează, execută bugetul, menține angajamentele internaționale și asigură continuitatea instituțională. Nu vorbim despre paralizie, ci despre un alt mod de funcționare, pe deplin prevăzut de arhitectura constituțională a unui stat democratic.
Desigur, adevărata discuție nu este despre „criză”, ci despre costul de oportunitate. Ceea ce poate pierde România într-o perioadă de tranziție nu este capacitatea administrativă, ci timpul politic necesar pentru reforme reale. Dar acest risc trebuie comparat onest cu riscul menținerii unei formule care nu mai produce rezultate suficiente. Din această perspectivă, lecția bulgară este clară: zgomotul politic din jurul schimbării este adesea supraestimat, în timp ce costurile unei stabilități artificiale sunt frecvent subevaluate.
Așa cum văd eu lucrurile, PSD nu are niciun interes să provoace instabilitate. Dimpotrivă, interesul nostru este ca guvernarea să funcționeze, să livreze rezultate și să răspundă așteptărilor oamenilor. Dar tocmai de aceea trebuie să avem luciditatea de a recunoaște atunci când o formulă de guvernare își pierde eficiența și are nevoie de o recalibrare. Nu suntem obligați să rămânem într-o formulă doar de dragul aparenței de stabilitate; suntem obligați să producem rezultate pentru cetățeni.
Dacă pentru a repune guvernarea pe un făgaș normal este nevoie de ajustări politice, administrative sau chiar de conducere, cred că România are maturitatea instituțională de a gestiona corect și rapid asemenea schimbări. Important este ca ele să fie făcute responsabil, în interes public și cu obiectivul clar de a reda coerență actului de guvernare.
Cred că suntem cu toții de acord că nu putem invoca la nesfârșit stabilitatea dacă ea nu se traduce în prosperitate, în predictibilitate și în decizii corecte pentru cetățeni. Guvernarea trebuie să fie despre responsabilitate, echilibru și rezultate, nu despre conservarea unei formule care nu mai răspunde suficient nevoilor reale ale societății.
Nu putem vorbi despre stabilitate dacă direcția se schimbă frecvent, dar nici nu putem rămâne într-un cadru în care deciziile vin greu, iar costurile întârzierilor sau ale unor măsuri insuficient calibrate sunt suportate tot de români. În perioada următoare, fiecare decizie trebuie luată după un criteriu simplu: ce este bine pentru români. Aceasta este singura direcție corectă atât pentru PSD, cât și pentru Guvernul României. (sursa)