
Încep această declarație cu un apel la memorie. Pe 1 februarie anul acesta, Partidul Social
Democrat a decis în ședința Consiliului Politic Național să susțină adoptarea, în regim de urgență, a
pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, care vizează măsuri pentru
protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în fața presiunilor generate de creșterea
accelerată a costului vieții. Am spus atunci că adoptarea celor două pachete este „absolut obligatorie”
și nu poate fi amânată. Între timp, Guvernul a adoptat cele două pachete solicitate, însă în procesul de
bugetare a măsurilor au apărut unele aspecte care necesită clarificări și ajustări.
Iată că ne aflăm în săptămâna în care bugetul a ajuns în Parlament pentru dezbateri și pentru
votul final. În urma analizei documentului, am constatat că pachetul de solidaritate, așa cum a fost
gândit și propus în cadrul discuțiilor din coaliție, nu se regăsește în forma actuală a bugetului pentru
anul 2026. Mai mult, cuantumul pentru asistența socială din propunerea guvernului este cu
aproximativ 1 miliard de lei mai mic decât execuția pe anul 2025. Acest lucru ridică întrebări
legitime cu privire la modul în care sunt prioritizate resursele destinate categoriilor vulnerabile.
Felul în care este distribuit și gestionat bugetul unei societăți reprezintă oglinda fidelă a
priorităților sale morale, sociale și pragmatice. De aceea, este firesc ca în spațiul public să existe
întrebări privind echilibrul dintre diferitele capitole bugetare: de exemplu, creșterea alocărilor pentru
anumite instituții sau domenii în paralel cu dificultățile persistente din educație sau din zona socială.
De asemenea, trebuie să ne întrebăm dacă nu ar fi posibil să identificăm resurse suplimentare pentru
acele aproximativ 3,5 milioane de familii – pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame
sau veterani – care resimt cel mai puternic presiunea economică a ultimului an.
Redirecționarea respectului și a resurselor financiare către sistemul educațional reprezintă, în
fond, o investiție directă în calitatea societății de mâine. Din păcate, educația din România se
confruntă în continuare cu provocări majore, iar obiectivele ambițioase asumate de-a lungul timpului
trebuie susținute prin resurse reale și politici consecvente. În același spirit, solidaritatea socială
trebuie să se regăsească nu doar în declarații, ci și în deciziile bugetare.
Așa cum a anunțat președintele PSD, domnul Sorin Grindeanu, în scrisoarea deschisă
adresată premierului Ilie Bolojan, în urma deciziei Consiliului Politic Național al partidului nostru
din 15 martie, analizând toate argumentele raționale, am decis să votăm bugetul de stat pentru anul
2026, un buget care a ajuns în Parlament cu o întârziere semnificativă. Votul nostru nu este însă unul
necondiționat: vom susține toate modificările pe care le considerăm necesare pentru ca bugetul să
reflecte și viziunea noastră social-democrată.
Noi, parlamentarii PSD, ne aflăm într-o situație delicată: pe de o parte, ne-am asumat
responsabilitatea de a susține colegii noștri miniștri și guvernul de coaliție în ansamblu; pe de altă
parte, avem datoria de a semnala atunci când considerăm că anumite decizii pot fi îmbunătățite
pentru a răspunde mai bine nevoilor cetățenilor. Tocmai de aceea, consider că amendamentele
noastre la buget sunt nu doar legitime, ci și necesare. Ele nu modifică indicatorii macroeconomici ai
bugetului, ci urmăresc o reechilibrare a priorităților, în vederea combaterii crizei sociale, a încetinirii
economice și pentru susținerea proiectelor de investiții ale autorităților locale.
Nimeni nu dorește destabilizarea bugetului sau apariția unei crize politice. În mod firesc, într-
o democrație funcțională, bugetul trebuie analizat, dezbătut și, acolo unde este cazul, îmbunătățit în
Parlament. Este rolul nostru constituțional să contribuim activ la acest proces și să ne asigurăm că
legea bugetului reflectă cât mai bine interesul public.
Situația bugetară a României este într-adevăr complexă, însă tocmai de aceea dialogul
instituțional și cooperarea între Guvern și Parlament sunt esențiale. Parlamentul este organul
reprezentativ al poporului, iar dezbaterea bugetului reprezintă una dintre cele mai importante expresii
ale democrației parlamentare.
Oricât de dificile ar fi circumstanțele economice, nu trebuie să ajungem în situația în care
dezbaterea democratică să fie percepută ca un obstacol. Pentru PSD, atât stabilitatea bugetară, cât și
respectarea principiilor democratice sunt esențiale, deoarece doar împreună pot asigura politici
publice echilibrate și orientate către oameni.
Partidul Social Democrat a decis să intre la guvernare nu din considerente politice
conjuncturale, ci pentru a contribui la stabilitate și pentru a proteja interesele cetățenilor. Iar dacă ne-
am asumat responsabilitatea guvernării, avem și obligația de a semnala atunci când anumite politici
economice pot avea efecte sociale nedorite. Rolul nostru în Parlament este tocmai acela de a
contribui la corectarea acestor aspecte și la găsirea unor soluții echilibrate.
În concluzie, amendamentele PSD sunt menite să consolideze solidaritatea socială și să
asigure că în 2026 România va avea o evoluție economică stabilă, fără riscul unei contracții severe.
Restul ține de dezbaterea legitimă a ideilor și de responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a contribui
la decizii cât mai bune pentru societate.




