Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
feb. 23, 2024 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 864 vizualizari
În data de 23 februarie 2024 conform calendarului, s-au comunicat rezultatele simulării probelor scrise la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2023-2024.
La nivelul județului Bihor procentul de note peste 5,00 pe probe este următorul: Limba și literatura română 67.94%, Matematică 38.08%, iar la limba și literatura maternă 72.67%. S-au obținut o notă de 10 la matematică. La etapa de simulare în județul Bihor au participat la toate probele un număr de 4719 de elevi.
Rezultatele a fost transmise de la nivelul inspectoratului școlar către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale.
Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea evaluării naționale se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.
Rezultatele obținute la simulare sunt analizate în fiecare unitate de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din vara acestui an.
În perioada următoare unitățile de învățământ care au organizat simularea probelor scrise la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2023-2024, vor transmite la Inspectoratul Școlar Județean Bihor un raport de analiză însoțit de un plan de măsuri care are rolul de a optimiza rezultatele obținute la simulare.
oct. 04, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 03, 2024 0
oct. 01, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0
oct. 04, 2024 0