Actualizat aprilie 26th, 2024 10:55 PM
feb. 12, 2019 Adrian Popa Actualitate, Sport 0 996 vizualizari
Ligia Bara și Eduard Hercuț, atleți legitimați la CSU CSM Oradea, au cucerit medaliile de argint la Campionatul Național de atletism, desfășurat la București. Competiția a fost rezervată pentru seniori, tineret și juniori I.
Ligia Bara, antrenată de Virgil Preda, s-a clasat pe locul al II-lea la concursul de săritură în înălțime feminin. Sportiva orădeană a încheiat concursul cu rezultatul de 1.84 metri, fiind devansată de Daniela Stanciu de la Steaua București, autoare a unei sărituri de 1.94 metri, al VII-lea cel mai bun rezultat al probei la nivel mondial în acest an calendaristic.
Eduard Hercuț, antrenat de Florin Indrie, s-a clasat pe locul al II-lea în proba de 3.000 metri masculin în concursul de tineret. El a încheiat cursa în 8 minute, 42.28 secunde. Cu acest rezultat Hercuț s-a clasat pe locul al V-lea în întrecerea seniorilor. Acesta a luat startul și în proba de 1.500 metri, unde a obținut al IV-lea timp în întrecerea de tineret.
Ligia Bara va concura la finele acestei săptămâni la Campionatul Balcanic pentru seniori, care se va desfășura la Istanbul (Turcia).
aug. 03, 2023 0
iun. 20, 2023 0
mai 13, 2023 0
aug. 25, 2022 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0
apr. 26, 2024 0