Atelier intergenerațional de Book Folding la Muzeul Țării Crișurilor Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează un atelier de educație muzeală dedicat bunicilor și nepoților, intitulat „Generații printre pagini. Atelier de Book Folding”. Activitatea face parte din programul estival „Tipografia de idei | #hailamuzeu”, ediția a IV-a.

Atelierul va avea loc în data de 15 iulie 2026, de la ora 10:00, la sediul muzeului din strada Armatei Române nr. 1/A, și își propune să aducă împreună generații diferite prin activități creative inspirate din tehnica plierii artistice a paginilor de carte.

Participanții vor lua parte la discuții interactive despre Book Folding, la activități practice și vor avea ocazia să viziteze biblioteca muzeului.

Programările se fac de luni până vineri, între orele 09:00 și 15:00, la numărul de telefon 0772.081.499, iar taxa de participare este de 20 de lei de persoană.

Atelierul este susținut de specialiști ai muzeului și este organizat cu sprijinul mai multor parteneri locali și instituționali.

Distribuie