Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 07, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1338 vizualizari
Dacă nu vine premierul Ponta la Oradea (așa cum se spunea în decembrie 2013), merge președintele Popa la București. Dar nu la șeful Guvernului. Vineri, 7 februarie, în plină semi-criză guvernamentală, cu remanieri de miniștri PNL și discuții pe tema viitorului Guvernului USL, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, l-a primit la biroul său pe colegul de partid Cornel Popa, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Bihor. Acesta a mers în capitală pentru a semna, într-un final „tragic”, contractul de finanțare pe bani europeni a aerogării orădene. Așa cum și bihorstiri.ro a informat, licitația pentru lucrări se află deja pe SEAP. Lucrările – „asaltul de modernizare a aeroportului”, după cum spune președintele Popa – vor fi demarate în următoarele luni, în funcție de rapiditatea cu care va fi desemnată firma câștigătoare şi vor trebui finalizate cel târziu la 30 septembrie 2015. „Valoarea totală a proiectului este de 129,7 milioane de lei. Modernizarea Aeroportului Oradea va avea ca impact creşterea numărului de pasageri de pe acest terminal, contribuind astfel la dezvoltarea locală”, transmite Mircea Jacan, purtător de cuvânt al CJ Bihor. Se pare că ministrul Mănescu este preocupat de impactul pe care dezvoltarea infrastructurii de transport îl poate avea în dezvoltarea economică a unei regiuni. „Vom oferi tot sprijinul şi în viitor pentru realizarea acestui tip de proiecte, care pot aduce valoare adaugată la nivelul comunităţilor locale. Scopul nostru este să dezvoltăm aeroporturile din marile oraşe şi să creăm în jurul lor centre multimodale, pentru a avea astfel conexiuni între toate modurile de transport, iar oamenii să poată ajunge astfel de la aeroport cu uşurinţă în oraşele din apropiere”, a precizat șefa de la Transporturi.
Reamintim că investiția de la Oradea presupune refacerea şi extinderea pistei existente şi a bretelelor de acces la aceasta, precum şi realizarea unei platforme de îmbarcare-debarcare care să poată asigura staţionarea a şase aeronave şi a unui sistem de balizaj luminos ultraperformant. În același timp, proiectul finanțat prin POS Transport înseamnă și realizarea unui sistem de iluminat pentru platforma de îmbarcare – debarcare, cu piloni de iluminat echipaţi cu proiectoare, toate aceste lucrări fiind corespunzătoare normelor Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale şi Reglementărilor Aeronautice Civile Române.
mart. 11, 2024 0
iul. 14, 2023 0
apr. 29, 2023 0
nov. 15, 2022 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0