Actualizat octombrie 9th, 2024 11:01 PM
iul. 10, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 851 vizualizari
Primăria Oradea vine în întâmpinarea artiștilor stradali prin implementarea unui nou Regulament privind avizarea activităților cultural-artistice stradale. Până acum, persoanele care doreau să desfășoare astfel de activități nu beneficiau de un cadru legal bine definit care să prezinte pașii care trebuie urmați. Acest regulament, aprobat de Consiliul Local, oferă acum toate informațiile necesare pentru cei interesați să contribuie la viața culturală a orașului.
Așa cum viceprimarul Antonia Nica a explicat cu ocazia dezbaterilor care au avut loc pe marginea acestui subiect în Consiliul Local, inițiativa de a realiza un astfel de regulament a pornit de la artiști din Oradea, muzicieni cu experiență în mod special, o parte dintre aceștia fiind chiar parte din Filarmonica de Stat, care și-ar fi dorit să iasă în public, însă nu știau în ce condiții pot să o facă. Astfel, s-a dorit un cadru legal clar de reglementare a activităților artistice stradale (a celor de mici dimensiuni, nu evenimentele de amploare) care să le permită artiștilor să își prezinte produsul artistic, să fie protejați și nu asociați cu cei care practică cerșetoria.
Activitățile cultural – artistice stradale se pot desfășura cu avizul emis de către Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) prin Comisia de selecție și avizare.
Sunt considerate activități cultural-artistice pretabile spre a fi realizate în spațiul public, următoarele: interpretarea muzicală (vocală, instrumentală, vocal-instrumentală și/ sau muzică electronică; activități de arte plastice (pictură, desen, sculptură, grafică, caricatură etc.); dans (dans sportiv, modern, de societate etc.) și activități de divertisment (piese de teatru, mimă, magie, baloane din spumă, ateliere de artizanat și altele).
Intervalul orar în care se pot desfășura activitățile cultural – artistice sunt: de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 23:00 și în zilele de sâmbătă și duminică între orele 09:00 – 24:00.
Prin acest regulament au fost stabilite și locațiile în care se pot autoriza desfășurarea de manifestări cultural – artistice, acestea fiind în mod special zonele centrale, intens circulate, precum: Piața Unirii, strada V. Alecsandri (nr. 19-21), parcul Ion I. C. Brătianu, Cetatea Oradea, Parcul 1 Decembrie, Piața Ferdinand, strada Independenței, strada Libertății, Parcul Magnoliei, Parcul Olosig, Parcul Petofi Sandor, Parcul Salca, Parcul Traian etc.
Regulamentul stabilește de asemenea zonele în care pot fi amplasate instrumente muzicale (spre exemplu: piane) pentru desfășurarea de activități cultural – artistice stradale.
Pentru obținerea avizului, fie pentru activitatea desfășurată personal pe domeniul public, fie pentru activitatea de amplasare a unui instrument muzical în zonele autorizate, persoanele interesate trebuie să intre pe www.visitoradea.com, unde vor completa formularul de înscriere pus la dispoziție în următorul link: https://www.visitoradea.com/ro/blog/inscrieri-activitati-cultural-artistice-stradale
Artistul (persoană fizică sau juridică) va trebui să facă dovada calității de artist sau dovada apartenenței la domeniul de activitate în care dorește să presteze această activitate, fie printr-o diplomă de absolvire, fie prin prezentarea unor materiale de promovare (înregistrare video etc.).
Acesta va trebui să selecteze zilele dorite pentru desfășurarea activității și minim trei opțiuni pentru zonele de desfășurarea (conform regulamentului), urmând ca decizia de atribuire a locației și eliberarea avizului să fie realizată în termen de 10 zile de la depunerea solicitării.
Avizul se eliberează cu titlu gratuit, iar obținerea acestuia este condiționată de acceptarea și asumarea unor termeni și condiții ce privesc un comportament adecvat pe domeniul public.
Odată cu eliberarea avizului, artistul va primi o legitimație în care va fi înscris numărul avizului, numele artistului, locația atribuită, intervalul orar, valabilitatea avizului și recuzita folosită în desfășurarea activității.
Regulamentul poate fi consultat în următorul link: https://oradea.ro/wp-content/uploads/2024/07/Regulament-anexa-la-HCL-544.pdf
sept. 05, 2024 0
iul. 17, 2024 0
iun. 18, 2024 0
iun. 13, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 09, 2024 0