Arestat pentru că a vrut să o taie pe soția sa care amenința cu divorțul

Un cetățean bihorean din comuna Sârbi se află îm arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor după ce, enervat că nevasta lui a cerut divorțul, a încercat să o omoare cu un cuțit. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a transmis ieri (3 septembrie) că bărbatul, Sevre Berce, tată a 3 copii minori, a acționat astfel din cauza intenţiei soției sale de a declanşa procedura de desfacere a căsătoriei. Această stare de fapt, spun procurorii, „a condus la o tensionare a relaţiilor dintre cei doi, în aceste împrejurări având în mod repetat discuţii contradictorii şi certuri”. Fapta aproape criminală a avut loc duminică seara (2 septembrie), tocmai pe fondul unor astfel de certuri. Se pare că inculpatul a folosit un cuţit, „…i-a aplicat victimei o lovitură în partea dreaptă a pieptului, respectiva lovitură penetrând plămânul”. Scandalul a fost semnalat prin numărul de urgențe 112, iar viața femeii atacate a fost salvată datorită intervenţiei prompte a medicilor. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul, Vasile Popa, informează că făptașul a fost reținut și că urmează ca judecătorii de la Tribunal să se pronunțe în privința arestării preventive a lui Berce. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 47 = 53