Actualizat aprilie 22nd, 2025 5:27 PM
sept. 27, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Cultură 0 2308 vizualizari
Muzeul Cetății și Orașului Oradea (MCOO) începe să își găsească rostul și rolul. Marți, 27 septembrie, în prezența tuturor episcopilor romano și greco-catolici din România, instituția de cultură din Cetatea Oradea a inaugurat prima expoziție permanentă din zona dedicată cultelor.
Principalii amfitrioni ai manifestării, episcopul romano-catolic de Oradea, Bocskei Laszlo, și muzeograful Lakatos Attila (colaborator permanent al Episcopiei) le-au vorbit zecilor de orădeni adunați despre expoziția care se anunță de interes pentru toți cei care vor să cunoască trecutul acestui oraș. „Este un pelerinaj care ne poartă peste secole și care vrea să ne arate acele rădăcini pe care putem clădi astăzi, pentru viitor”, a declarat episcopul Bocskei.
Înaltul prelat consideră că, dincolo de vernisajul în sine, evenimentul de debut al expoziției este unul fericit pentru că zona catolică amenajată în Cetate readuce „atmosfera cuvenită, istorică în acest spațiu, ca sursă de inspirație pentru cei care vizitează acest loc”. Întorcându-se spre șeful MCOO, Dumitru Sim, episcopul romano-catolic a avut cuvinte de apreciere la adresa Municipalității și a instituției de cultură găzduită de Cetate, acolo unde o suprafață de 190 de metri pătrați este alocată cultului pe care îl reprezintă.
Muzeograful Lakatos le-a explicat celor prezenți că a fost imposibilă redarea poveștii tuturor celor 9 secole din trecutul catolic al orașului. Așa că s-a mers pe ideea unei expoziții cu 3 paliere. O sală prezintă povestea Regelui Ladislau, întemeietorul Oradiei, încăperea având, prin arhitectura ei, un iz medieval. Nu doar viața și activitatea „sfântului”, ci și cultul dezvoltat în jurul său este scos în evidență în sala cu pricina.
Apoi, vizitatorii pot face cunoștință cu „a doua epocă de prosperitate” a Episcopiei catolice orădene, respectiv cea aferentă perioadei de după alungarea otomanilor (sfârșitul secolului al XVII-lea – sfârșitul secolului al XIX-lea). A treia parte a expoziției tematice aduce în fața vizitatorilor o prezentare a diverselor ordine monahale care s-au dezvoltat și au activat în cei 900 de ani. Este vorba despre un total de aproape 30 de asemenea „structuri” care, potrivit specialistului, au lăsat „o amprentă extrem de importantă asupra întregii comunități orădene”.
Ca gazdă, practic, a expoziției, episcopul Bocskei Laszlo i-a invitat pe toți cei interesați să vină și să viziteze cu sufletul deschis cele trei încăperi amenajate, atrăgând atenția și asupra zonei din hol; acolo, grație implicării tineretului romano-catolic orădean care a participat, în vară, la întrunirea continentală organizată în Polonia, a fost amenajată o mini-expoziție în amintirea și în cinstea Maicii Tereza, beatificată în urmă cu 13 ani. Aceasta, reamintim, a fost canonizată în urmă cu câteva săptămâni.
Expoziția de la etajul II al Palatului Princiar din Cetatea Oradea (turnul B – C) conține peste 50 de piese originale de orfevrărie, artă devoțională, textile liturgice și carte veche, precum și diferite documente. Intrarea se face prin Corpul A, gangul de intrare în curtea interioară.
iun. 15, 2017 0
iun. 01, 2017 0
mai 14, 2017 0
apr. 10, 2017 0
apr. 22, 2025 0
apr. 22, 2025 0
apr. 22, 2025 0
apr. 22, 2025 0