
O seară încărcată de emoție, credință și solidaritate a adunat luni, 30 martie 2026, aproape 6.000 de bihoreni la Oradea Arena, unde a avut loc concertul caritabil „Lumină din Lumină”.
Evenimentul, devenit deja o tradiție în perioada Postului Mare, a fost dedicat în acest an sprijinirii activității Fundația „Mihai Neșu”. În urma vânzării biletelor, organizatorii au reușit să strângă suma de 193.000 de lei, bani care vor contribui la finalizarea unui proiect destinat persoanelor cu dizabilități.
Copiii au dat tonul unei seri speciale
Concertul a debutat cu un moment emoționant, în care un copil de doar 8 ani a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. A urmat apoi un impresionant moment coral: peste 1.100 de copii din întreg județul Bihor au urcat pe scenă și au interpretat pricesne, sub coordonarea profesorilor lor.
Publicul a fost purtat printr-o suită de momente artistice, în care muzica religioasă s-a împletit cu poezia. Artiști locali au interpretat pricesne cunoscute, iar actori au adus în fața spectatorilor texte cu încărcătură spirituală.
Un moment aparte a fost recitarea poemului „Eu nu strivesc corola de lumini a lumii” de către o actriță invitată, text semnat de Lucian Blaga.
Finalul concertului a aparținut Coralei Armonia din Constanța, iar pe tot parcursul serii atmosfera a fost completată de sunetul tradițional al toacei.
Mesaje de recunoștință și solidaritate
La finalul evenimentului, pe scenă au urcat Mihai Neșu și Mircea Mălan.
Mihai Neșu a mulțumit organizatorilor și comunității pentru sprijinul oferit, subliniind importanța implicării autorităților și a publicului în proiectele dedicate persoanelor vulnerabile.
La rândul său, Mircea Mălan a vorbit despre rolul acestui proiect în viața comunității, descriindu-l ca pe un îndemn la solidaritate și la păstrarea valorilor spirituale, mai ales în rândul tinerilor.
Proiect cu impact în tot județul
Concertul de la Oradea este parte din proiectul „Lumină din Lumină”, ajuns la a patra ediție și desfășurat în mai multe localități din județ pe durata Postului Mare. Până în Duminica Floriilor sunt programate încă 19 spectacole.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu instituții culturale și educaționale locale, între care Filarmonica de Stat Oradea și Teatrul Regina Maria.
Sprijin pentru cei aflați în nevoie
Fundația „Mihai Neșu” oferă servicii de recuperare și sprijin pentru copii și adulți cu dizabilități, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora.
Cei care doresc să susțină în continuare activitatea fundației pot face donații inclusiv prin SMS, în cadrul unei campanii dedicate.




