Actualizat octombrie 11th, 2024 11:03 AM
sept. 20, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 870 vizualizari
Joi, 19 septembrie, în intervalul orar 15.00 – 20.00, pe D.N.1, D.N.76, D.N. 79 și D.N.19, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au acționat în paralel cu polițiștii serviciilor rutiere din județele Cluj, Arad și Satu Mare, pentru combaterea excesului de viteză sau a vitezei neadaptate la condițiile de drum, dar și a altor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii, au fost angrenați 35 de polițiști de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, alături de polițiști de la formațiunile rutiere și de ordine publică din Bihor, fiind utilizate 11 aparate radar, dispuse în cascadă.
Dintre cele 343 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 175.560 de lei, aplicate pe cele patru drumuri naționale, în județul Bihor, majoritatea, respectiv 280 de sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare, iar 60 pentru alte abateri săvârșite în trafic.
De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au reţinut 9 permise de conducere, dintre care 5 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 3 pentru depășiri neregulamentare și unul pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric.
De asemenea, au fost oprite din a circula 8 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Exemplu:
A rămas fără permis pentru 3 luni, după ce a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu viteză excesivă.
Astfel, la ora 15.43, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 51 de ani, din comuna Mădăras, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe D.N.79, în localitatea Leș, județul Bihor, cu viteza de 125 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 de km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
oct. 04, 2024 0
oct. 02, 2024 0
sept. 16, 2024 0
sept. 13, 2024 0
oct. 11, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0