Actualizat octombrie 11th, 2024 11:03 AM
sept. 13, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 767 vizualizari
Joi, 12 septembrie, în intervalul orar 07.00 – 20.00, pe sectorul de drum D.N.19, care tranzitează județul Bihor, între localitățile Oradea și Valea lui Mihai, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au acționat în paralel cu polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare, pentru combaterea excesului de viteză sau a vitezei neadaptate la condițiile de drum, dar și a altor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii, au fost angrenați 23 de polițiști de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Marghita, polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul circumscripției judiciare Marghita, fiind utilizate 9 aparate radar, dispuse în cascadă.
Dintre cele 149 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 61.075 de lei, aplicate în cadrul acțiunii rutiere, pe D.N.19, majoritatea, respectiv 108 sancțiuni, au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 8 pentru depășiri neregulamentare, iar 33 pentru alte abateri săvârșite în trafic.
De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au reţinut 11 permise de conducere, dintre care 3 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 8 pentru depășiri neregulamentare.
De asemenea, au fost oprite din a circula 2 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
Exemple:
A rămas fără permis pentru 5 luni, după ce a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea cu viteză peste limita legală și depășea neregulamentar.
Astfel, la ora 10.09, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, în localitatea Diosig, județul Bihor, cu viteza de 82 de km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 30 de km/h și efectua o manevră de depășire neregulamentară, pe trecerea pentru pietoni.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h și a depășit neregulamentar a fost sancţionat contravenţional cu 15 puncte amendă, cu amendă în valoare de 2.475 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 150 de zile.
*
Depășiri neregulamentare, sancționate de polițiștii rutieri
Tot în cadrul acțiunii, la ora 12.12, polițiștii Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, în localitatea Biharia, județul Bihor, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară.
De asemenea, la ora 07.50, polițiștii Biroul Rutier Marghita au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din localitatea Sălacea, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19, în localitatea Tarcea, județul Bihor, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, încălcând marcajul simplu continuu.
Conducătorii auto care au depăşit neregulamentar au fost sancţionați contravenţional cu 6 puncte amendă, cu amendă în valoare de 990 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 60 de zile.
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 09, 2024 0
oct. 08, 2024 0
oct. 11, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0
oct. 10, 2024 0