
Locuitorii din Ianoșda vor rămâne fără apă potabilă miercuri, 22 iulie, între orele 09:00 și 12:00, ca urmare a unor lucrări programate de înlocuire a contoarelor de apă.
Potrivit Companiei de Apă Oradea, întreruperea alimentării este necesară pentru desfășurarea intervențiilor la rețeaua de distribuție. Reprezentanții companiei le recomandă consumatorilor să își asigure din timp rezervele de apă necesare pe durata sistării furnizării.
De asemenea, după reluarea alimentării, apa poate prezenta temporar un grad de turbiditate. În această situație, Compania de Apă Oradea recomandă ca apa să fie utilizată doar în scopuri menajere până la limpezirea completă.
Reprezentanții operatorului își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere și colaborare.




