
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat, în luna iulie, amenzi în valoare totală de 1.754.500 de lei, în urma controalelor efectuate la 130 de unități. Potrivit raportului transmis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, au fost dispuse 261 de măsuri pentru remedierea neregulilor și au fost aplicate 191 de sancțiuni, dintre care 157 de avertismente și 34 de amenzi.
Cea mai mare parte a sancțiunilor financiare a fost aplicată în domeniul relațiilor de muncă. Cele 30 de amenzi au totalizat 1.731.000 de lei, în timp ce în domeniul securității și sănătății în muncă au fost aplicate patru amenzi, în valoare de 23.500 de lei.
O parte importantă a controalelor a vizat munca nedeclarată. Inspectorii au identificat 10 angajatori la care 74 de persoane desfășurau activitate fără respectarea prevederilor legale. În nouă dintre cazuri, 73 de persoane munceau fără contract individual de muncă. Angajatorii au primit opt amenzi, în valoare totală de 1,6 milioane de lei, și un avertisment.
Un alt angajator a fost sancționat pentru că o persoană lucra peste durata timpului de muncă stabilită prin contractul individual de muncă cu timp parțial. Amenda aplicată în acest caz a fost de 10.000 de lei.
Persoanelor fizice depistate că desfășurau activitate fără contract individual de muncă le-au fost aplicate 13 avertismente. Situațiile de muncă nedeclarată au fost descoperite în domenii precum construcțiile, repararea și întreținerea autoturismelor sau creșterea ovinelor.
Nereguli și în industria alimentară
În perioada 20-24 iulie, ITM Bihor a desfășurat o campanie națională de verificare a angajatorilor din industria alimentară. Au fost efectuate șase controale în domeniul relațiilor de muncă, în urma cărora au fost aplicate nouă sancțiuni: o amendă de 1.500 de lei și opt avertismente.
Printre problemele constatate s-au numărat nerespectarea repausului săptămânal, transmiterea cu întârziere a contractelor de muncă în Reges și netransmiterea suspendării unor contracte.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost verificați șapte angajatori. Inspectorii au aplicat o amendă de 10.000 de lei și 20 de avertismente. Au fost constatate, printre altele, probleme privind întreținerea instalațiilor și echipamentelor electrice, depunerile de praf de făină și evidența echipamentelor individuale de protecție.
Inspectorii au verificat și respectarea măsurilor pentru protejarea angajaților în perioadele cu temperaturi extreme. La șapte angajatori controlați, cinci au fost sancționați, fiind aplicate patru amenzi, în valoare totală de 10.000 de lei, și cinci avertismente. Printre nereguli s-au numărat lipsa unor măsuri pentru reducerea expunerii la stres termic și neefectuarea controalelor medicale periodice pentru lucrătorii expuși la temperaturi ridicate.
Peste 23.800 de angajatori activi în Bihor
La sfârșitul lunii iulie, în județul Bihor erau înregistrați 23.813 angajatori activi și 159.939 de salariați activi. Numărul contractelor individuale de muncă active era de 180.130.
În același timp, ITM Bihor a primit o notificare privind intenția de concediere colectivă a aproximativ 156 de angajați din județ, începând din luna septembrie. Societățile vizate activează în domeniul fabricării mobilei.




