Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mart. 23, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1683 vizualizari
Primarul Florin Birta, împreună cu prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan și Alina Silaghi, directorul ADLO, a primit vizita ambasadorului României în Ungaria, Gabriel Cătălin Șopanda, care a fost însoțit de Horia Mintaș, consilier economic în cadrul aceleiași ambasade.
Întâlnirea s-a concentrat pe subiecte de interes pentru ambele părți implicate în discuții, Excelența Sa menționând că municipiul Oradea și județul Bihor sunt exemple de bună practică când vine vorba despre modul în care se realizează administrația publică.
„Sunteți unul dintre cele mai de succes exemple la nivel național. Este important că ați reușit să ridicați nivelul calității vieții și să dezvoltați economic zona. Ați depășit cu mult alte orașe și județe, care, acum câțiva ani conduceau detașat, iar pentru asta nu pot decât să vă felicit și să doresc să vă păstrați capacitatea de a continua lucrurile în același trend ascendent. Ambasada României în Ungaria este deschisă la parteneriate cu administrațiile publice locale și chiar cred că, în cazul Oradiei și al Bihorului, putem să gândim modalități de promovare turistică în țara vecină, îndeosebi în Budapesta. În plus, putem să punem la aceeași masă companii locale interesate să își dezvolte afacerile peste graniță, suntem aici tocmai pentru a duce mai departe ideile dumneavoastră și a le pune în practică, dacă este posibil”, a precizat ambasadorul României în Ungaria, Gabriel Cătălin Șopanda.
Primarul Florin Birta le-a vorbit oaspeților despre modul în care Oradea a reușit să se dezvolte în ultimii 12-15 ani, menționând faptul că administrația publică locală a ales să ia, uneori, măsuri mai puțin populare, dar care și-au dovedit eficiența și impactul pozitiv asupra comunității, pe parcursul anilor. Aici, edilul, a dat ca exemplu programul multianual de reabilitare a clădirilor din centrul istoric protejat, în cadrul căruia se practică supraimpozitarea în cazul imobilelor neîngrijite. Datorită acestei măsuri, în ultimii ani s-au pus în valoare clădirile din centrul Oradiei, lucru care a contribuit la creșterea potențialului turistic al orașului nostru.
Întrevederea le-a oferit edililor ocazia să vorbească și despre facilitățile pe care le oferă administrația publică locală potențialilor investitori, menționând aici inclusiv extinderea parcurilor industriale la nivel județean, însă și o situație cu care ne confruntăm, respectiv lipsa forței de muncă calificată.
S-au punctat demersurile făcute de-a lungul anilor pentru a crește calitatea viitorilor angajați, dezvoltarea economică, precum și strategiile prin care atragem companiile la noi.
nov. 11, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0