Ambasadoarea Greciei, primită la Primăria Oradea. Orașul, promovat ca hub regional pentru investiții și conectivitate

Ambasadoarea Republicii Elene în România, Excelența Sa Evangelia Grammatika, s-a întâlnit joi, la Primăria Oradea, cu viceprimarul Teofil Filimon, în cadrul unei vizite oficiale dedicate consolidării relațiilor economice, instituționale și turistice dintre Grecia și municipiul Oradea.

La întrevedere au participat și Nikolaos Vlahakis, șeful Biroului de Diplomație Publică al Ambasadei Greciei la București, Teodora Suciu, directoarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, precum și Călin Corpaș, consilier al primarului Florin Birta.

Potrivit reprezentanților municipalității, discuțiile au vizat direcțiile de dezvoltare ale orașului și oportunitățile de colaborare în domeniile economic, investițional și turistic.

Vizita ambasadoarei la Oradea a avut loc în contextul participării acesteia la meciul dintre naționalele de baschet ale României și Greciei, disputat la Oradea Arena, precum și la o vizită efectuată la Centrul de Excelență NATO din Oradea.

Oradea, exemplu de bune practici

În cadrul întâlnirii, ambasadoarea Greciei și-a exprimat aprecierea pentru transformările prin care a trecut municipiul în ultimii ani și pentru modul în care arată orașul în prezent.

„Oradea este cunoscută în Capitală ca un exemplu de bune practici”, au transmis reprezentanții Primăriei, subliniind interesul părții elene pentru dezvoltarea unor legături mai strânse în perioada următoare.

Administrația locală a prezentat proiectele care susțin dezvoltarea economică a municipiului și atractivitatea acestuia pentru investitori, punând accent pe conectivitate și infrastructură.

Printre avantajele evidențiate s-au numărat apartenența României la spațiul Schengen, dezvoltarea terminalului intermodal rutier-feroviar, a terminalului cargo de la Aeroportul Oradea, precum și extinderea curselor aeriene interne și internaționale.

Totodată, au fost prezentate investițiile în infrastructura rutieră locală și metropolitană, menite să conecteze Oradea și zona metropolitană la rețeaua europeană de autostrăzi.

Un oraș care încearcă să păstreze tinerii acasă

Reprezentanții municipalității au vorbit și despre proiectele dedicate tinerilor, prin care administrația locală încearcă să creeze condiții pentru dezvoltarea unei cariere în Oradea și pentru accesul la oportunități educaționale și profesionale adaptate cerințelor pieței muncii.

În același timp, a fost subliniată necesitatea atragerii de specialiști și competențe din alte regiuni, pentru a susține dezvoltarea companiilor din parcurile industriale și a noilor sectoare economice.

Bihorul, promovat și ca destinație turistică

În cadrul discuțiilor a fost abordat și potențialul turistic al județului Bihor. Dacă Grecia rămâne una dintre destinațiile preferate ale bihorenilor pentru vacanțele de vară, autoritățile locale consideră că și Bihorul poate deveni atractiv pentru turiștii eleni.

Arhitectura Art Nouveau a Oradiei, stațiunile balneare din zonă și apropierea de Munții Apuseni au fost prezentate drept atuuri importante pentru dezvoltarea turismului cultural, balnear și de natură.

De asemenea, ambasadoarea Evangelia Grammatika și-a exprimat disponibilitatea de a facilita organizarea unor întâlniri și evenimente dedicate mediului de afaceri elen, în vederea consolidării relațiilor economice și atragerii de noi investiții în Oradea și județul Bihor.

Distribuie