Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
sept. 29, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 904 vizualizari
Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) continuă proiectele cu un nou management. Marți, 27 septembrie, Adunarea Generală a Acționarilor APTOR a aprobat numirea lui Alexandru Chira în funcția de director general cu un mandat de 4 ani, pentru intervalul 2022-2026.
Alexandru este membru al echipei Visit Oradea din 2019, fiind inițiatorul multor proiecte majore dezvoltate de organizație, din care menționăm întocmirea documentației care a stat la baza obținerii statutului de areal balnear pentru Oradea, obținerea statului de ONG de utilitate publică, campania de gratuități pentru turiști „Oradea cu Drag” și a unor evenimente precum Sounds of Oradea Festival, Digital Crusade, Conferințele Dilema Veche și Unchain Fintech Festival.
„Îmi doresc să continuăm proiectele existente importante, apreciate de orădeni și turiști deopotrivă, dar îmi propun totodată să dezvoltăm și noi direcții, prin care să aducem plus valoare orașului și comunității.“ a declarat Alexandru Chira.
Schimbarea managerială a survenit în urma retragerii din poziția de director general a Alinei Toie: „A fost o onoare să contribui cu experiența mea la portofoliul Visit Oradea! Doresc să mulțumesc atât instituțiilor, cât și tuturor partenerilor cu care am avut plăcerea să colaborez în ultimul an! Nu în ultimul rând, mulțumesc echipei Visit Oradea! O echipă minunată alături de care am reușit să dezvolt și să implementez proiecte de succes, de care ne-am bucurat cu toții! În ceea ce mă privește, decizia de a mă retrage vine din dorința mea de a mă implica în proiecte personale. Urez mult succes în continuare, echipei conduse de Alexandru!”.
De la începutul acestui an și până în prezent, Visit Oradea a organizat 23 evenimente și a fost implicată, ca partener, în 40 de evenimente desfășurate în Cetatea Oradea. Totodată, asociația a susținut partea administrativă a Cetății Oradea, inclusiv gestionarea bunelor relații cu colaboratorii, furnizorii de servicii, comodatari și chiriași, a inițiat și continuat proiecte subvenționate prin fonduri europene, a continuat dezvoltarea politicilor de marketing pentru dezvoltarea turistică a orașului și destinației concretizate prin campanii specifice, prezență constantă online și conferințe de presă, apariții în presa scrisă și televiziune. Dintre cele mai notabile la nivelul industriei de turism, menționăm obținerea locului 6 în cadrul concursului „European Best Destination 2022”, a locului 1 la categoria „Best Art Nouveau Destination in Europe” și participarea la programul Destinația Anului 2022.
Visit Oradea susține industria ospitalității și onorează patrimoniul muzeal și al monumentelor istorice, făcându-l și mai accesibil tuturor vizitatorilor prin programul de Tururi ghidate gratuite inițiat în acest an, cât și prin programul „Campanie de gratuități pentru turiști: Oradea cu drag”, aflat deja la a 3-a ediție, care notează un record atât în ceea ce privește numărul de vizitatori, cât și numărul de parteneri implicați.
nov. 11, 2024 0
sept. 06, 2024 0
sept. 03, 2024 0
iun. 21, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0