Miercuri a avut loc Gala Sportului Bihorean 2021. Ceremonia a fost organizată de Direcția Județeană de Sport și Tineret Bihor. Mai mulți reprezentanți ai CSM Oradea s-a numărat între laureați, acaparând podiumul în ierarhia echipelor sportive pe acest an.
Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea, finalistă a Cupei României și a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2020/21, respectiv medaliată cu bronz în FIBA Europe Cup – ediția 2020/21, a fost desemnată cea mai bună echipă sportivă a anului 2021 în județul Bihor. Antrenori Cristian Achim, Radovan Markovic și Milan Mitrovic.
Echipa de polo pe apă masculin CSM Oradea, finalistă a Cupei României și a Superligii Naționale de polo pe apă – ediția 2020/21, s-a clasat pe locul al 2-lea în ancheta celor mai bune echipe sportive din Bihor în anul ce se apropie de final. Antrenori: Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu.
Echipa de baschet U18 masculin LPS Bihorul CSM Oradea, vicecampioană națională U18 – ediția 2020/21, a ocupat locul 3 în ancheta celor mai bune echipe sportive din județul Bihor pe anul calendaristic 2021. Antrenori: Zoran Vranes și Alin Cureș.
Alex George Creț, sportiv legitimat la LPS Bihorul CSM Oradea, este sportivul anului 2021 în județul Bihor în disciplinele sportive olimpice. Antrenor: Emil Morar. Cele mai notabile rezultate ale acestui sportiv sunt: campion național de seniori, participare la Campionatul European de tineret, participare la Campionatul European de seniori, locul 5 la Junior European Cup, locul 5 la Campionatul Mondial pentru juniori. Toate la categoria 90 kg.
Mihai Sorin Dringo, sportiv legitimat la CSM CSU Oradea, a fost desemnat al 2-lea cel mai bun sportiv al anului 2021 în probele individuale olimpice. Antrenor: Robert Olah. Palmaresul acestui atlet în anul ce se încheie cuprinde următoarele: locul 3 la 200 metri în CN de atletism, locul 3 în proba de 400 metri în CN în sală, locul 2 la 200 metri în CN de tineret, aceeași clasare și aceeași probă, dar în competiția de sală, locul 2 la 400 metri în CN de tineret, locul 2 la CN de seniori în proba de 4×400 metri, vicecampion balcanic de seniori la 4×400 metri, locul 5 la proba de 400 metri în cadrul Campionatului European de tineret.
De notat că Dringo a fost desemnat, într-o altă gală – organizată de Asociația Județeană de Atletism Bihor, condusă de Virgil Preda, drept cel mai bun atlet din Bihor în anul 2021.
Directorul CSM Oradea, Șerban Sere, a fost premiat pentru contribuția adusă la bunăstarea sportului orădean. Acesta a ridicat o diplomă din parte DJST Bihor, instituție condusă de Petruț Drăgan.
S-au acordat premii pentru cei mai buni sportivi proveniți de la disciplinele sportive neolimpice. Totodată, au fost premiați cei mai buni jurnaliști sportivi din județ, dar și sponsorii de seamă ai evenimentelor organizate în parteneriat cu DJST Bihor.
Pe această cale, CSM Oradea aduce mulțumiri tuturor sportivilor legitimați și transmite felicitări celorlalte structuri sportive din județul Bihor, pentru munca depusă de-a lungul întregului an. De asemenea, urează Sărbători Fericite, precum și un 2022 plin de realizări în plan sportiv, respectiv sănătate și satisfacții în plan personal.