Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
nov. 25, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2283 vizualizari
Liberal-democraţii orădeni se sesizează cu privire la lipsa de reacţie a Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în chestiunea Legii 102 din 2014. Aceasta se referă la cimitire, crematorii umane şi serviciile funerare. Co-preşedintele ALDE Oradea, Adrian Tunduc (foto), atrage atenţia că, deşi legea de mai sus este o transpunere a legislaţiei europene, respectiv a directivelor Uniunii Europene în acest domeniu sensibil, actul normativ intră cu bocancii în mare parte din tradiţiile mioritice.
Cel mai criticat aspect al legii este cel potrivit căruia mortul nu mai poate fi ţinut în casă decât cel mult o oră după deces (constatarea decesului). Adică nu mai sunt permise tradiţionalele „ceremonii” domestice premergătoare înmormântării, mortul urmând să ajungă în cel mai scurt timp într-o cameră frigorifică. Potrivit lui Tunduc, vor fi mari probleme în implementarea Legii 102 mai ales la ţară. Iar pentru a evita probleme, nervi şi cheltuieli pe care majoritatea familiilor nu le pot acoperi, în opinia co-liderului ALDE Oradea, ar trebui ca Biserica Ortodoxă Română (considerată a fi cea mai afectată de noile reglementări) să ia act de situaţie şi să vină cu o reacţie.
„Este o dilemă: tradiţie sau modernitate, respectiv tradiţie sau norme ale Uniunii Europene”, a spus cadrul universitar în conferinţa de presă susţinută miercuri, 25 noiembrie. Adrian Tunduc se teme că şi aceste reglementări europene vor fi aplicate mot-a-mot, fără să se ţină cont de specificul României şi al ortodoxiei. „Nu suntem împotriva aplicării reglementărilor europene, însă acestea ar trebui adaptate pas cu pas la specificul fiecărei ţări”, a declarat liderul ALDE Oradea, convins că e nevoie ca legea să astfel elaborată încât să nu fie prea invazivă pentru românii credincioşi. Tunduc crede că o rezolvare, cel puţin temporară, a problemei care se întrvede este ca la fiecare biserică din mediul rural să fie amenajate spaţii pentru depozitarea decedaţilor. Lucru de care ar trebui să se ocupe Biserica Ortodoxă, cel puţin la nivel de poziţie publică, respectiv de propunere de soluţii în sprijinul familiilor care nu-şi permit înmormântări cu firme foarte scumpe care sunt pregătite cu camere frigorifice pentru decedaţi.
„Biserica e din nou lipsită de reacţie şi e neadaptată vremurilor moderne”, consideră Adrian Tunduc, care cere explicit ca liderii ortodoxiei din ţara noastră să spună ceva pe această temă. Pentru enoriaşii lor îngrijoraţi. Co-preşedintele ALDE Oradea lansează această provocare la adresa principalului cult din ţara noastră şi nu exclude ideea de a promova un proiect legislativ la nivel naţional în sensul conformării la normele impuse de Legea 102. Spre exemplu, lui Tunduc i s-ar părea bună şi ideea ca Bisericii Ortodoxe să i se impună ca din alocările generoase de la bugetul de stat să utilizeze sume de bani pentru rezolvarea acestor probleme pentru care autorităţile competente vor avea dreptul să dea şi amenzi.
Miercuri, liberal-democratul orădean a cerut oficial un răspuns din partea Bisercii Ortodoxe Române pe tema prezentată. În caz de neluare în seamă a semnalelor date, Adrian Tunduc spune că va invita „enoriaşii să semneze o petiţie care să oblige BOR la un răspuns oficial, fie şi pe adresa ALDE Oradea”, putând fi propuse și soluții.
apr. 22, 2017 0
oct. 11, 2016 0
sept. 29, 2016 0
apr. 27, 2016 1
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0