Actualizat octombrie 4th, 2024 11:45 PM
aug. 24, 2016 Andrei Şandor Politică 0 3806 vizualizari
Liberal-democrații bihoreni se gândesc deja la alegerile parlamentare. Scrutinul în urma căruia, potrivit președintelui ALD Bihor, Traian Bodea, formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin ar putea ajunge în Guvern, mai ales având în vedere dezamăgirea produsă de Executivul tehnocrat de acum. Miercuri, în conferința de presă susținută la sediul filialei județene a ALDE, președintele Bodea a anunțat că în cel mult 3 săptămâni va exista un „cerc restrâns de persoane” care ar putea ajunge pe listele pentru Parlament. Și în special pentru Camera Deputaților, mai toți cei aflați în cărți la această oră manifestându-se ca doritori pentru un asemenea post. La solicitarea jurnaliștilor, Bodea a dezvăluit că liberal-democrații în cauză sunt omul de afaceri Ioan Mintaș, fostul manager de campanie la locale Octavian Bara, consilierul județean Dorin Corcheș (foto – arhivă bihorstiri.ro), dar și fostul lider de la organizația municipală, Emil Floruț. De asemenea, și liderul ALDE Bihor ar putea opta pentru o candidatură, chiar dacă el este acum vicepreședinte al Consiliului Județean.
Traian Bodea se arată convins că „procentul de la parlamentare va fi mai mare decât cel de la locale” și că partidul său va crește în Bihor, unde „vom putea să fim mai reprezentativi, cunoscându-se priza doctrinei de dreapta pe zona Transilvania”. Prin această afirmație, președinetele filialei vrea să spună că se așteaptă la voturi nu doar din partea nehotărâților, ci și din partea celor care sunt adepți ai liberalismului. Adică de la cei care nu agrează formula noului PNL, în care s regăsesc și PDL-iștii.
Referitor la viitoarea guvernare, șeful ALDE Bihor spune că există o nemulțumire în masă la adresa actualului Executiv, situația putând ajuta tânărul partid să câștige destule mandate parlamentare astfel încât să poată să etaleze pretenții la a fi parte din următorul Guvern al României. Traian Bodea (foto) spune că alegătorilor le vor fi reamintite binefacerile guvernelor anterioare din care ALDE a făcut parte, ceea ce ar trebui să fie un mare plus în campania electorală din toamna acestui an.
feb. 12, 2020 0
iul. 12, 2019 0
aug. 22, 2018 0
iun. 30, 2017 0
sept. 25, 2024 0
aug. 26, 2024 0
aug. 22, 2024 0
aug. 21, 2024 0